Am auzit des în ultimele 12 luni formularea „municipalitatea a lansat un chestionar pentru…”. Aici se diferențiază administrația Coliban de cea a lui Scripcaru, care nu făcea chestionare. Și e un lucru bun să vezi că o administrație apelează la acest instrument și colectează informații de la locuitori.
DAR, așa cum am precizat de prea multe ori până acum, chestionarele administrației Coliban se aplică prost. Adică se aplică online, ceea ce face ca rezultatele să fie nereprezentative și invalide. Analiza pe un astfel de chestionar am făcut-o deja în articolul Percepția brașovenilor cu privire la parcuri, obținută printr-un studiu sociologic cu foarte multe greșeli.
Acesta este modelul „bine că se face ceva”. Nu, nu e bine când se face prost, pentru că aceste chestionare sunt folosite la justificarea unor proiecte importante. La finalul lunii noiembrie, Primăria Brașov a lansat un chestionar privind obiceiurile de folosire a parcărilor din Brașov și a percepției asupra parcărilor cu plată, tot online, tot nereprezentativ.
Astăzi, Primăria Brașov anunță un nou chestionar: Masterplan Velo – Care sunt motivele pentru care brașovenii ar alege mersul cu bicicleta?, tot online, tot nereprezentativ. Observați că administrația Coliban folosește Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public (AMDDTP) pentru a da contracte fără licitație. Aceeași Asociație folosită pentru a angaja oameni fără concurs și a-i delega în Primărie.
Aici vă las pe voi să decideți dacă această practică se potrivește cu declarațiile și promisiunile lui Allen Coliban și USR de dinainte și din timpul campaniei electorale.
Am cerut administrației Scripcaru în nenumărate rânduri să facă studii prin care să afle opiniile și să adune informații de la brașoveni, studii care sunt necesare, dar întotdeauna am cerut ca ele să fie făcute corect. Ar fi și un semn de profesionalizare a administrației publice.
„Primăria Brașov, în parteneriat cu Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public (AMDDTP), Civitta Strategy & Consulting SA și OPTAR, a lansat un chestionar pentru a afla modul în care brașovenii utilizează diferitele sisteme de transport, dar și pentru a afla care sunt nevoile celor care vor să utilizeze bicicleta ca mijloc de transport sau de agrement. Această cercetare face parte din procesul de elaborare a masterplanului velo, document strategic care are în vedere transformarea Brașovului într-un oraș prietenos cu bicicliștii.
Conform contractului pe care Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov l-a semnat cu Civitta Strategy & Consulting SA, experții în mobilitate ai acestei companii vor elabora un masterplan velo pentru municipiul Brașov care va reprezenta fundamentul pentru viitoarele investiţii în domeniul infrastructurii pentru utilizarea mersului cu bicicleta.
Obiectivul acestui proiect este de a asigura tranziţia către un sistem de transport echilibrat, bazat pe mobilitatea activă şi pe transportul public.
Experții au analizat situația existentă, pentru a putea elabora cadrul strategic, a identifica traseele optime și a le detalia – inclusiv modul în care aceste trasee se vor conecta cu comunităţile limitrofe municipiului Braşov, și pentru a formula direcţiile de dezvoltare și planul de acţiune.
Valoarea acestui contract este de 95.000 de lei, fără TVA, având ca termen de livrare luna februarie 2022.”
Sursa foto: Dutch Cycling Embassy
Leave a Reply