Târgul regional de ştiinţă şi tehnologie pentru copii – Code Kids Fest Braşov 2021

Biblioteca Județeană Brașov, împreună cu partenerii săi naționali și regionali (Fundația Progress, Biblioteca Județeană Dâmbovița, Biblioteca publică Mugeni, județul Harghita), organizează CODE Kids FEST Brașov 2021 – Târg regional de știință și tehnologie pentru copii. Evenimentul va avea loc online pe platforma Zoom, sâmbătă, 20 noiembrie 2021, orele 11,00-14,00.

Programul CODE Kids – Programează viitorul comunității tale este o inițiativă națională de educație în IT și STEM adresată copiilor de gimnaziu, din mediul rural și mic urban, care aparține Fundației Progress și este cofinanțată de aceasta, derulată în parteneriat cu Simplon România și sprijinită de bibliotecile publice din România. CODE Kids FEST este un eveniment ce încununează munca cluburilor de programare active în bibliotecile publice, după doi ani de activitate intensă de programare și face cunoscute ideile și proiectele la care echipele au lucrat. Târgul are două secțiuni: concurs și expoziție, proiectele din prima secțiune urmând a fi evaluate de un juriu ce va decide acordarea premiilor. A doua secțiune, de expoziție, are rostul de a oferi exemple și modele de proiecte și activități, stimulând inovația, schimbul de idei și încurajând comunicarea și colaborarea.

La ediția din 2021 a târgului vor participa cluburile CODE Kids din bibliotecile publice din Racoș și Râșnov (județul Brașov) și din județele vecine, Conțești (Dâmbovița) și Mugeni (Harghita), fiind prezente în ambele secțiuni, concurs și expoziție. Alături de ele sunt implicați invitații noștri: cluburi și proiecte în competiție și expoziție din cadrul programului Științescu, desfășurat de Fundația Comunitară Brașov. În total sunt nouă proiecte în competiție și nouă proiecte în expoziție.

„Pentru noi, la Brașov, proiectul CODE Kids a fost o șansă de a avea diferite activități în biblioteci, care vizau tehnologiile inovatoare și educația în domeniu. A fost o provocare să aplicăm acest proiect și o șansă de a ne autodepăși.” – a declarat Crina Buștenaru, coordonator județean al programului CODE Kids în Brașov, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov

„Târgurile de știință au devenit deja o tradiție pentru cluburile CODE Kids și partenerii noștri. În această toamnă culegem laurii după doi ani în care noua generație de absolvenți a învățat programare și a lucrat la proiecte digitale și tehnice. Experiențele pe care le trăiesc copiii în cadrul CODE Kids FEST și dorința lor de evoluție ne dau energie și încredere că ei pot schimba lumea linie cu linie. De aceea, an de an, investim în educația lor, le punem la dispoziție resurse, provocări interesante și suntem convinși că merită să-i susținem și să le arătăm recunoaștere în cadrul acestui festival de tehnologie.” –  Ovidiu ANA, Manager de proiect CODE Kids România.

Program

11,00-11,15 – Deschidere oficială (transmitere Live on Facebook)

11,15-11,30 – Prezentarea sponsorului – Compania de roboţi industriali Normandia Braşov (transmitere Live on Facebook)

11,30-12,20 – Concurs – prezentarea proiectelor echipelor înscrise în competiţie

12,20-13,10 – Expoziţia cu standurile proiectelor înscrise în secţiune (prezentare şi filme)

13,10-13,30 – Premierea câştigătorilor concursului Code Kids Fest Braşov 2021 (transmitere Live on Facebook)

 

Organizator: Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov

Parteneri: Simplon România, Fundaţia Progress, Code Kids Romania, Asociaţia pentru integritate socială şi protecţia mediului Feed Back Braşov, Fundaţia comunitară Braşov, Fondul Ştiinţescu

Sponsor: Compania de roboţi industriali Normandia Braşov

Cluburi Code Kids participante: Code Kids Buburuze Râşnov, Brawl Stars Racoş, judeţul Braşov, BiblioCoders Conţeşti, judeţul Dâmboviţa, Robocopiii Mugeni, judeţul Harghita
Cluburi partenere participante: Inventronica de la Academia de Informatică Braşov, SES – Steam – Earth – Scratch Braşov de la Școala Gimnazială nr. 2 “Diaconu Coresi” Brașov, RoboIT9 de la Școala gimnazială nr. 9 “Nicolae Orghidan” Brașov, STEAM Farming Sânpetru de la Școala Gimnazială Sânpetru, județul Brașov şi Grup de iniţiativă Sânpetru, judeţul Braşov, 3D Dot Braşov, ArtByte Brașov

Detalii proiecte la următoarele linkuri:

Code Kids Fest Brașov 2021 – Proiectele din concurs

Code Kids Fest Brașov 2021 – Proiectele din expoziție

Leave a Reply

Your email address will not be published.