Stadiul lucrărilor la creșa de pe strada Apollo

Viitoarea clădire a creșei de pe strada Apollo a trecut de faza de fundație și a început să se înalțe, constructorul recuperând întârzierea cu care a pornit lucrările. După o vizită în teren și o discuție cu reprezentantul firmei de construcții AEON Building, viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, declară că lucrările au revenit în grafic și că dacă va fi menținut același ritm proiectul are șanse să fie finalizat înainte de termen.

Am făcut o vizită pe șantierul creșei de pe strada Apollo și sunt mulțumit să constat că, deși constructorul a pornit cu o oarecare întârziere, a recuperat și acum este în grafic. Evoluția proiectului este încurajatoare. Firma care face lucrările ne-a dat asigurări că poate termina înainte de termen, mai ales că are muncitori pe șantier care lucrează șapte zile din șapte, și chiar și pe timp de noapte, cu respectarea condițiilor de muncă pe timp de iarnă”, a declarat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.

Execuția creșei de pe strada Apollo din Astra a început în august 2019, când amplasamentul din Astra a fost predat firmei AEON Building SRL Brașov. Contractul se ridică la 10,2 milioane lei, din care 7,4 milioane de la bugetul local și restul din fonduri europene. Terenul pe care se face construcția are o suprafață de 5.535 mp, iar clădirea are o amprentă la sol de 2.734 mp. Termenul de finalizare a construcției este de 20 de luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

Lucrările sunt împărțite în trei tronsoane, în prezent fiind în desfășurare execuția pe două dintre ele:

Pe tronsonul 3 al proiectului au fost finalizate fundațiile și pereții de la demisol, iar pe 30 ianuarie a început și turnarea plăcii de peste demisol. Urmează montarea carcaselor de armătură de la stâlpii de la parter.
Pe tronsonul 2 s-au finalizat pereții și 80% din placa de peste subsol, iar săptămâna viitoare se va turna și placa peste demisol.
Tronsonul 1 va intra în execuție după finalizarea primelor două.

Sper ca în scurt timp să vedem finalizată această investiție, pentru a pune în funcțiune noua creșă care ar răspunde unei cereri foarte mari venite din partea locuitorilor din Astra. Sunt unul dintre cei care susțin dezvoltarea educației timpurii și mi-am asumat încă de la începutul mandatului meu acest proiect, așa că voi monitoriza în continuare modul în care se desfășoară lucările pe șantierul de la Apollo. Din punctul meu de vedere acesta este unul dintre cele mai importante proiecte socio-educaționale din Brașov, având în vedere că Astra este cel mai mare cartier al orașului și că de aici vin cele mai multe solicitări pentru un loc la creșă. Viitoarea unitate va avea 80 de locuri și cu siguranță nu va rezolva toate cererile, având în vedere că există un număr foarte mare de solicitări. Însă este un început, pe care sperăm să îl continuăm cât mai curând cu creșa pe care o avem în plan pentru zona Tractorul-Coresi și cu suplimentarea locurilor la creșa din Craiter”, declară viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.

Leave a Reply

Your email address will not be published.