Sistem de garanţie pentru ambalaje reciclabile, de 50 bani sau 1 leu/bucată, propus de senatorul Allen Coliban și eurodeputatul Cristian Ghinea

Allen Coliban, președintele Comisiei pentru Mediu din Senat, propune introducerea garanţiei pentru ambalajele de tip PET şi doze de metal, cu scopul de a încuraja returnarea voluntară a ambalajelor, evitându-se, astfel, aruncarea acestora în natură.

Allen Coliban a prezentat luni, 6 iulie, împreună cu eurodeputatul USR PLUS Cristian Ghinea, un raport detaliat de politici publice pentru implementarea unui sistem național eficient de garanție-depozit pentru ambalaje. La dezbaterea care a avut loc la Senatul României și, simultan, online, au participat oficiali și experți din Ministerul Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu, asociații de profil, companii mari din industrie, mass-media.

#FărăGunoaieînNatură

🎥 Dezbatere LIVE pe subiectul unui sistem național de garanție pentru ambalaje cu ✅Allen Coliban, președintele Comisiei pentru Mediu din Senat ✅ Cristian Ghinea, eurodeputat Renew Europe+ experți din asociații de profil, oficiali din Ministerul Mediului, și AFM, reprezentanți ai companiilor mari din industrie.Vă invităm să adresați întrebări la secțiunea de comentarii 👇

Posted by Cristian Ghinea on Monday, July 6, 2020

În aceeași zi, dar aflat la Brașov, Ministrul Mediului, Costel Alexe făcea următoarea declarație: „Guvernul din care fac parte este hotărât să implementeze cât mai repede sistemul garanție-returnare. Considerăm că este singurul mod prin care putem să avem cantități însemnate de ambalaj care pot să fie reciclate și astfel să creștem gradul de colectare selectivă și reciclare, care astăzi este în jur de 14-15% și ar trebui să ajungă la finalul lui 2020 la 50%”.

Allen Coliban, senator USR Braşov: „În acest moment, în România, legislație bună există, însă nu avem un sistem funcțional. Există exemple de bune practici, astfel de sisteme din alte țări care au funcționat foarte bine. Noi ne asumăm să lucrăm împreună cu autoritățile, astfel ca la început de septembrie să avem un proiect coerent, iar sistemul să existe efectiv la 1 ianuarie 2021.”

Sistemul de garanţie-depozit are la bază returnarea voluntară a ambalajelor, garantată de un stimulent financiar: o sumă-depozit achitată de consumator la cumpărarea produsului şi recuperată la predarea ambalajului gol în centre de colectare. USR propune ca suma să fie de 50 de bani sau 1 leu/bucată, nivelul garanţiei urmând să fie decis în urma unor consultări extinse.

Se estimează că astfel, în România, 100.000 tone de ambalaje n-ar mai fi aruncate în natură, ci ar fi reciclate. În afară de impactul pozitiv asupra mediului, sistemul ar genera între 2000 şi 2200 locuri de muncă suplimentare, direct și indirect, cu salarii în jur de media pe economie.

Până acum, cetățenii nu au existat nicăieri în lanțul de reciclare ambalaje. Noi credem că românilor le pasă, că tot mai mulți vor cu adevărat o țară ca afară, şi că sunt pregătiți să fie parte din acest sistem pentru a curăț a România de gunoaie. În schimb, acest sistem – care trebuie să fie unul național – trebuie creat de Ministerul Mediului iar susținerea financiară să provină de la Ministerul Fondurilor Europene. În acest moment, Ministerul ar trebui să fie mai activ în a propune soluții”, a spus Cristian Ghinea.

În raportul de politici publice privind Sistemul de garanție pentru ambalaje reciclabile elaborat de Allen Coliban şi Cristian Ghinea, se propun soluții precum:
● Un parteneriat real între producători-distribuitori, cetățeni și stat, cu responsabilități clar definite (USR va depune o propunere legislativă ce vizează delimitarea explicită a acestor roluri);
● Pentru o implementare ușoară, trebuie să existe un singur nivel al garanției pentru cele trei tipuri de ambalaje (PET, metal, sticlă). Nivelul poate fi 50 de bani/bucată sau 1 leu/bucată. (USR supune dezbaterii publice alegerea între cele două niveluri);
● Finanțarea din fonduri europene: asumarea Sistemului de garanție, de către Ministerul Mediului și Ministerul Fondurilor Europene, ca proiect național pentru următorul Program 2021-2027. Estimativ, valoarea ar fi de circa 80 – 100 milioane euro.

Mircea Fechet – secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a declarat la dezbatere: „Ministerul Mediului rămâne un partener onest și de încredere în demersul pe care îl faceți și ne bazăm pe expertiza și inputul pe care le puneți la dispoziție. Noi deja creionăm un proiect de Hotărâre de Guvern. Va fi un efort considerabil și trebuie să fim foarte precauți cine plătește și ce plătește. În acest circuit, va trebui ca fiecare să-și facă treaba: hipermarketul, micul magazin, producătorul, statul român – iar dacă aceste rotițe se vor mișca sincronizat putem avea acest sistem.”

În opinia lui Sorin Ioniță (Expert Forum) – „Viziunea propusă de autoritățile publice în acest moment nu este foarte clară. Cel mai important aspect, care va trebui lămurit, este legat de reglementarea națională a sistemului și cum va arăta mecanismul de gestionare, în special arhitectura instituțională. Nu apar încă nicăieri propuneri în acest sens și cred că acum este momentul să fie discutate, înainte să apară efectiv un proiect de lege.”

Raul Pop, expert în politici de management al deșeurilor, a punctat avantajele propunerii prezentate: „Sistemul garanție ambalaje este o formă de externalizare a costulului de primă colectare și de distribuire a responsabilităților, este ca o bancă centrală, face decontări între cei care au returnat garanții și cei care colectează garanții – și asta se întâmplă într-un ritm foarte alert.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.