Senatorul Irineu Darău și deputatul Andrei Miftode spun că Legile Educaţiei 2022-2023 reprezintă un moment ratat și au un proces de elaborare profund viciat

Legile Educației devin un studiu de caz despre cum nu se face legislație, despre cum este ocolită transparența și despre cum oamenii nepotriviți sunt mandatați să gestioneze educația copiilor și tinerilor.

Nu cădem în capcana de a intra în detalii tehnice, pe un calup de articole scurse pe surse şi neasumate oficial de nimeni. Facem analize, urmărim reacţiile specialiştilor, părinţilor şi elevilor, dar nu ne putem baza pe versiuni beletristice ale unei legi. Ceea ce ar fi putut fi o lege a educaţiei bazată pe date reale, dezbateri şi import inteligent de soluţii verificate, a devenit, în fapt, legea golfului pe schiuri”, consideră Irineu Darău, Senator USR de Brașov.

Legile Educaţiei 2022-2023 reprezintă un moment ratat, tratat neprofesionist. Varianta „pe surse” diferă de propunerile anteriorului ministru, Cîmpeanu. Tocmai această diferenţă arată că din “România Educată” poate să iasă absolut orice. USR a cerut justificat și insistent retragerea pachetului de legi și dezbateri largi, nu simulate, cu experți și cu societatea civilă.

Ce analize temeinice stau la baza propunerilor actuale dacă, după Cîmpeanu, bacalaureatul trebuie să aibă doar o probă grilă din toate materiile, inclusiv limba română, iar după Deca, examenul are cinci probe distincte? De aici exclud limbile străine şi competenţele digitale – intuim cum vor fi acestea verificate. Miniștrii par executanți trimiși să cosmetizeze fructul unui proiect lipsit de viziune, coerență și de soluții concrete, după 7 ani de atenţie şi îngrijorare”, completează Andrei Miftode, Deputat USR de Brașov.

Elaborarea acestor legi este profund viciată, iar deficiențele majore de până acum sunt:

  • Lipsa transparenţei – demonstrată prin faptul că legile sunt ţinute în secret;
  • Dezbaterile precare – simulate sub Cîmpeanu și complet anulate sub Deca;
  • Prestidigitaţia iresponsabilă – cu articole de lege care influențează generaţii întregi;
  • Echipele de “experți” PSD şi PNL – viciate din start, fiindcă includ acuzați de plagiat, doctoranzi exmatriculați, miniștri demisionari și emitenți de declarații rusofile.

Avem și altă fumigenă, menită să abată atenția: se vehiculează ideea că noua lege a educaţiei este jalon în PNRR. Vă invităm pe www.monitorpnrr.eu să urmăriţi componenta numărul 15, Educaţie – prima reformă: Elaborarea și adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea „România Educată”, cu dată limită, trimestrul III din 2023. Nu există obligația de a înlocui cu totul Legea Educaţiei Naţionale 1/2011! Singurele obiective sunt: constituirea unui grup de lucru, adoptarea unei Hotărări de Guvern și măsuri legislative pentru implementarea României Educate”, adaugă Irineu Darău.

Acesta este de părere că se puteau prelua temele recurente din societate și din Parlament: lupta împotriva plagiatelor, depolitizarea învățământului, masa caldă pentru elevi, limitarea numărului de mandate ale rectorilor, mărirea salariilor dascălilor, reducerea numărului de elevi în clase, transportul gratuit pentru elevi, învățământ accesibil pentru toți.

Europa, prin PNRR, nu ne obligă să creăm haos în educaţie! Este evident că actuala putere preferă formele fără fond și nu are viziunea unei reforme profunde”, afirmă Andrei Miftode.

Leave a Reply

Your email address will not be published.