S-a votat propunerea primarului Coliban. Urmează scumpirea călătoriei și ieftinirea unor abonamente la RATBV

Astăzi, 27 ianuarie 2023, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTP BV). În cadrul ședinței au fost supuse aprobării modificări de tarife pentru călătoriile efectuate cu RATBV.

Două propuneri au fost supuse discuțiilor, una a RATBV care viza creșteri și la călătorii și la abonamente, iar a doua a primarului Coliban care vizează creșteri ale tarifului la călătorie (bilet) și scăderi ale tarifelor la abonamente.

La ședința AG au participat 14 din cei 20 de membri, iar votul a fost de 12 pentru propunerea primarului Coliban.

Astfel, valoarea călătoriei crește de la 2,5 lei la 4 lei, iar abonamentul lunar scade de la 85 de lei la 80 de lei, iar cel metropolitan scade de la 195 la 150 de lei. Noile tarife ar urma să intre în vigoare începând cu finalul lunii februarie.

În primul rând, este necesar să facem din transportul public principala opțiune de transport a brașovenilor. Pentru asta, fidelizăm brașovenii prin scăderea prețului la abonamente. Toate abonamentele vor scădea. Abonamentul pe o lună, pe toate liniile, va fi de 80 de lei. Avem abonamentul pe o zi, la 10 lei, abonamentul pe trei zile, la 25 de lei. Totodată, durata călătoriei, cea de valabilitatea a unui bilet, crește la o oră. Sunt măsuri prin care sperăm să facem din transportul public principala opțiune și să convingem cât mai mulți brașoveni să-și lase mașinile acasă. Totodată, ne uităm atent la categoriile vulnerabile, iar în ședința de consiliu local de la finalul acestei luni voi merge cu propuneri în sensul măririi pragului pentru pensionari  de la 1.200 la 1.700 de lei pentru biletele gratuite de care dispun și, totodată, să arătăm acest respect seniorilor, prin modificarea modului în care în afara biletelor gratuite pot benefica de bilete reduse cu 50%. La aceste facilități se vor adăuga și altele pentru mai multe categorii sociale, cum ar fi donatorii de sânge, studenții sau voluntarii”, a declarat primarul Allen Coliban.

Discuțiile despre modificările tarifelor vin în contextul în care „partea de cheltuieli cu curent, gaz și așa mai departe, a crescut foarte mult. Toată partea aceasta a crescut cu 236%, iar la combustibil cu 61,3%, aproximativ”, după cum a declarat directorul RATBV Marian Geman.

Primarul Coliban spunea că prin reducerea valorilor la abonamente speră să crească numărul de călători cu 50%. Aici intrăm pe teritoriul declarațiilor populiste, așa cum PSD Brașov propunea gratuitate pe mijloacele RATBV. Trebuie spus că ieftirea cu 5 lei a abonamentului lunar nu este o măsură care să atragă atâr de mulți călători. Sunt condiții pe care RATBV nu le îndeplinește pentru a atrage călători care astăzi călătoresc cu mașina personală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.