În conformitate cu prevederile art. 133, alin. (1), lit. a), art. 134, alin. (3), lit. a), alin. 5, lit. a), a^1), a^2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, aducem la cunoştinţa locuitorilor Municipiului Braşov că şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Braşov va avea loc în ziua de 25 martie 2021, orele 13:00, prin mijloace electronice printr-o platformă on-line de video-conferință conform prevederilor art. 29^1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov aprobat prin H.C.L. nr. 612/2019, republicată, cu următorul proiect al ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al doamnei Vecerdi Cristina- Agnes, ca urmare a demisiei.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
2. Proiect de hotărâre privind derularea prin Municipiul Braşov a „Programului pentru şcoli al României” – an şcolar 2021 – 2022.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. Brașov pentru anul 2021.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
4. Proiect de hotărâre privind repartizarea locuințelor sociale disponibile situate în Municipiul Brașov, str. Zizinului nr. 144.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
5. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind accesul pe drumurile forestiere aflate în fondul forestier proprietate publică a Municipiului Brașov și în administrarea Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A., în scopul practicării de activități sportive, de recreere și turism.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
6. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 15 din 28.01.2017 privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Teatrului pentru Copii „Arlechino” Brașov, republicată.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
7. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie, proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii Rial S.R.L., situat în Braşov, str. Lungă nr. 10, ap. 4.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
8. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie, proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii Rial S.R.L., situat în Braşov, str. Ciceu, nr. 3, sc. C, ap. 1.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
9. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii Rial S.R.L., situat în Braşov, str. Zizinului, nr. 2, bl. 40, sc. C, ap. 10.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
10. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii Rial S.R.L., situat în Braşov, str. Nicolae Bălcescu, nr. 58, ap. 13.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
11. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii Rial S.R.L., situat în Braşov, str. Gheorghe Barițiu, nr. 9, ap. 4.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
12. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii Rial S.R.L., situat în Braşov, str. Fanionului, nr. 29, bl. 5A, ap. 79.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
13. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii Rial S.R.L., situat în Braşov, str. Ecaterina Varga, nr. 24, ap. 1.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
14. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu destinaţia de locuinţă proprietatea privată a Municipiului Braşov, aflat în administrarea Societăţii Rial S.R.L., situat în Braşov, Aleea Mimozei, nr. 7, bl. 81, sc. B, ap. 3.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată a unor bunuri de inventar aflate în proprietatea Municipiului Brașov, către unităţile de învățământ și instituţiile publice aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
16. Raport privind evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor la nivelul Municipiului Braşov în anul 2020.
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare pentru realizarea obiectivului de investiții “Spital Clinic de Boli Infecțiose și Pneumoftiziologie Brașov”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare în vederea realizării obiectivului de investiții ”Spitalul Regional de Urgență Brașov”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea parteneriatului dintre Municipiul Brașov și Comitetul Olimpic și Sportiv Român în vederea implementării unor proiecte și campanii de sprijinire și dezvoltare a sportului românesc.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor și procedurii de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale de conducere de director al instituţiilor şi serviciilor publice care funcţionează sub autoritatea Consiliului Local Braşov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului Actului adiţional nr. 2 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călători nr. 1/2018.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
22. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 159/2008, republicată, privind aprobarea Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere, în Municipiul Braşov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
23. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Realizare iluminat pârtie schi Lupului și Drumul Albastru-Poiana Brașov”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
24. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 169741 Brașov, nr. cad. 169741.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
25. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 159002 Brașov, nr. cad. 159002.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
26. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 168944 Brașov, nr. cad. 168944.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
27. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 130197 Brașov, nr. cad. 130197.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
28. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 108934 Brașov, nr. cad. 108934.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
29. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 169732 Brașov, nr. cad. 169732.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
30. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune la intenția de înstrăinare a imobilului situat în Brașov, str. Poarta Schei nr. 3, ap.lotul VIII, detinut de Bâgiu Mihail-Marius.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
31. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune la intentia de înstrăinare a imobilului situat în Brașov, str. Nicolae Bălcescu nr. 23, deținut de Vasilescu Verginia.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
32. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune la intenția de vânzare a imobilului situat pe str. Republicii nr. 2, ap. 3/C, proprietar tabular Constantin Eugen.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
33. Proiect de hotărâre privind încheierea unui nou contract de concesiune directă pentru exploatarea spațiului cu destinația de cabinet medical, situat în Municipiul Brașov, str. General Mociulschi nr. 1, bl. 345, de către S.C. MONDO HEALTH S.R.L. reprezentată de dr. Cernea Monica.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
34. Proiect de hotărâre privind încheierea unui nou contract de concesiune directă pentru exploatarea spațiului cu destinația de cabinet medical, situat în Municipiul Brașov, str. General Mociulschi nr. 1, bl. 345, de către Cabinet medical individual de medicină de familie Dr. Cristian Liana, reprezentat de dr. Cristian Liana.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
35. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 3 la contractul de concesiune nr. 25 din 21.02.2006 modificat prin actele adiționale nr. 1/23.07.2007 și nr. 2/08.12.2016, având ca obiect terenul situat în Brașov, str. Al. I. Cuza nr. 6, în suprafață de 18,91 m.p., înscris în C.F. nr. 143633 Brașov (C.F. vechi: 48265), cu nr. top. (5863/2, 5864/1)/1/3.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
36. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 1 la Contractul de dare în folosință gratuită (comodat) nr. 7/31395/19.03.2020, respectiv, a Actului adițional nr. 1 la Contractul de dare în folosință gratuită (comodat) nr. 8/31403/19.03.2020, încheiate în baza H.C.L. nr. 124/2020.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
37. Proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită a unui spațiu din cadrul Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri, situat în Brașov, str. Institutului nr. 35, către Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
38. Proiect de hotărâre privind documentaţia de urbanism „P.U.Z. – Construire service autorizat Mercedes Benz și showroom vânzări autovehicule Mercedes Benz Certified, amenajări exterioare, împrejmuire, rețele și anexe tehnice în incintă, în municipiul Braşov, Șoseaua Cristianului f.n.”, beneficiar: AUTOCLASS CENTER S.R.L.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
39. Proiect de hotărâre privind prelungire perioadă de valabilitate documentaţie “P.U.Z. Modificator UTR 49 Braşov”, aprobată prin H.C.L. nr. 251/2012 şi prelungire termen de valabilitate cu H.C.L. nr. 184/2017.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
40. Proiect de hotărâre pentru completarea H.C.L. nr. 153/2015 privind aprobarea Regulamentului de bune practici privind măsuri concrete pentru controlul prafului şi emisiilor de pulberi din construcţii şi demolări.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
41. Proiect de hotărâre privind reglementarea situaţiei juridice a imobilului teren situat în Braşov, str. Dacia nr. 69.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
42. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Ion Rațiu nr. 17.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
43. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Carpaților – str. Colonia Metrom f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
44. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, La cele doua cruci (Junii Albiori).
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
45. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice imobil situat în Brașov, strada Curcanilor f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
46. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Traian Moșoiu f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
47. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice imobil situat în Brașov, str. Podragu f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
48. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Pajiștei nr. 61.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
49. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice imobil situat în Brașov, Dealul Warte f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
50. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice imobil situat în Brașov, str. Fântâniței f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
51. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Podul Crețului f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
52. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Piața Unirii f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
53. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice imobil Piața Unirii.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
54. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Vasile Saftu f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
55. Proiect de hotărâre privind reglementare situație juridică imobil situat în Brașov, Coasta Prundului.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
56. Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 776/2020 – Reglementare situație juridică, revocare drept de administrare și alipire imobile situate în Brașov, zona Centrul Civic.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
57. Proiect de hotărâre privind dezmembrare imobil teren situat în Braşov str. Dobrogeanu Gherea nr. 24.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
58. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea imobilului teren situat în Braşov, str. Timiş Triaj.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
59. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea imobilului teren situat în Braşov, str. Oltului f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
60. Proiect de hotărâre privind prima înscriere a imobilului situat în Brașov, str. Hărmanului nr. 80.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
61. Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de administrare asupra unor imobile situate pe teritoriul UAT Hărman.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
62. Raportul privind starea economică, socială şi de mediu în Municipiul Braşov în anul 2020.
63. Informare privind actualizarea programului de transport.
Leave a Reply