În conformitate cu prevederile art. 134, alin. (4), alin. (5), lit. a), a^1), a^2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, aducem la cunoştinţa locuitorilor Municipiului Braşov că şedinţa de îndată a Consiliului Local al Municipiului Braşov va avea loc în ziua de 13 mai 2022, orele 12.00, prin mijloace electronice printr-o platformă on-line de video-conferință conform prevederilor art. 29^1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov aprobat prin H.C.L. nr. 612/2019, republicată, cu următorul PROIECT AL ORDINII DE ZI:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării UAT MUNICIPIUL BRAȘOV în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR) – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL / INVESTIȚIA I.1 – Mobilitate urbană durabilă, Sub-investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante și aprobarea proiectului ”ACHIZIŢIE DE MIJLOACE DE TRANSPORT PUBLIC – AUTOBUZE NEPOLUANTE – ÎN ZONA METROPOLITANĂ BRAȘOV”.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării UAT MUNICIPIUL BRAȘOV în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR) – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL / INVESTIȚIA I.1 – Mobilitate urbană durabilă, Sub-investiția I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) şi aprobarea proiectului ”DEZVOLTARE SISTEME DE TRANSPORT INTELIGENT (ITS) ÎN ZONA”DEZVOLTARE SISTEME DE TRANSPORT INTELIGENT (ITS) ÎN ZONA METROPOLITANĂ BRAȘOV”.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării UAT MUNICIPIUL BRAȘOV în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR) – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL / INVESTIȚIA I.1 – Mobilitate urbană durabilă, Sub-investiția I.4 – Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană și aprobarea proiectului ”REALIZARE PLAN DE AMENAJARE A TERITORIULUI ZONEI METROPOLITANE BRAȘOV”.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Braşov în calitate de lider de parteneriat în parteneriatul cu UAT-uri din Zona Metropolitană Brașov în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR) – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL / INVESTIȚIA I.1 – Mobilitate urbană durabilă (Sub-investițiile I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) și investiția I.4. Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, precum şi a proiectului de Acord de parteneriat încheiat între unități administrativ teritoriale din Zona Metropolitană Brașov.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea alocării de resurse financiare către Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, în vederea implementării proiectelor depuse pentru finanțare de către Municipiul Brașov în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR) – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL / INVESTIȚIA I.4. Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea alocării de resurse financiare către Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov în vederea implementării proiectelor depuse pentru finanțare de către Municipiul Brașov în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR) – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL / INVESTIȚIA I.1 – Mobilitate urbană durabilă (Sub-investițiile I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local).
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea finanțării nerambursabile din bugetul Municipiului Braşov a proiectelor sportive.
Leave a Reply