Primăria Brașov are un nou Șef la Biroul Relaţii Externe, Turism şi Evenimente. Câștigătoarea concursului este Nicoleta Cîrjan, cea care a deținut până acum postul de consilier personal pe comunicare pentru primaul Allen Coliban.
Înainte de a discuta despre concurs mai trebuie să precizăm că Nicoleta Cîrjan se va ocupa de colaborarea cu ONG–urile active care desfăşoară activităţi similare cu activităţile biroului, adică va trebui să lucreze și cu acei oameni despre care spunea anul trecut că „scena culturală și de evenimente din Brașov este varză, iar acest lucru nu s-a întâmplat doar din vina fostei administrații, ci și din cea a operatorilor brașoveni”. Și acesta nu este singurul derapaj. Probabil vă amintiți și de alte postări de-ale sale pe Facebook, în care ceartă lumea. Pot să vă confirm că are aceeași atitudine și față de jurnaliști pe grupul de presă al Primăriei Brașov.
Dar poate e ocupată cu Electric Castle, așa cum spunea în octombrie 2021, înainte de a se scoate postul la concurs? Este poziția de șef Birou Relaţii Externe, Turism şi Evenimente cea mai potrivită pentru a se ocupa de Electric Castle?
Mai este de reamintit că Nicoleta Cîrjan a făcut parte din echipa Electric Castle.
Și am ajuns la întrebarea din titlu, concursul a fost organizat cu dedicație?
Pentru asta trebuie să ne uităm și la cerințele pentru concurs. Și vedem două condiții de participare care ridică un mare semn de întrebare:
– să îndeplinească condiţia de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental (DFI) – Ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă (RSI) – Ştiinţe ale comunicării, domeniul de licenţă (DL) – Ştiinţe ale comunicării, specializarea (S) – Comunicare şi relaţii publice;
– să îndeplinească condiţia de studii universitare de masterat în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceste două condiții trebuiau îndeplinite cumulativ. Asta înseamnă că la concurs erau eligibile doar persoanele care au licență în specializarea – Comunicare şi relaţii publice și masterat în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice.
Acum ne uităm pe studiile câștigătoarei.
Se poate vedea că are licență în comunicare și relații publice și master în marketing și comunicare în afaceri.
Întrebarea la care trebuie să răspundă cei care au stabilit și acceptat condițiile de participare ale concursului este următoarea: de ce doar licență în comunicare și relații publice?
Dacă ne uităm pe atribuțiile postului putem găsi și alte specializări, chiar mai potrivite pentru acest post. Redau în continuare atribuțiile postului:
Organizează, coordonează, îndrumă şi verifică activităţile biroului;
Elaborează şi coordonează elaborarea de documente specifice activităţii biroului, proiecte HCL, referate, contracte de asociere etc.;
Urmăreşte modul de soluţionare a materialelor primite spre rezolvare;
Asigură punerea in aplicare a Hotărârilor Consiliului Local şi a dispoziţiilor de Primar;
Cooordonează activităţile derulate în cadrul parteneriatelor şi relaţiilor de înfrăţire ale Municipiului Braşov;
Evaluare, implementare, verificare proiecte culturale si sportive finanțate din bugetul local;
Actualizează şi implementează Ghidul solocitantului – Finanţare nerambursabilă pentru Proiecte Culturale;
Implicare în consolidarea relaţiilor de înfratire/ parteneriatelor municipiului şi intensificarea schimburilor existente în cadrul relaţiilor de înfrăţire/ cooperare;
Organizarea şi asigurarea derulării în bune condiţii a evenimentelor organizate de Primăria Municipiului Braşov în scopul valorificării patrimoniului cultural al zonei;
Implicare în activităţi de promovare turistică a oraşului, elaborarea de materiale promoţionale ( în colaborarea cu organisme componente) , derulare de proiecte în domeniul turismului;
Traducerea corespondenţei pentru primar, viceprimari, serviciile de specialitate ale primariei;
Corespondenţă cu omologii din oraşele din înfrăţire/ partenere;
Corespondenţă internă şi externă;
Organizarea deplasărilor în implicare în organizarea vizitelor partenerilor din străinătate
Sprijinirea schimburilor culturale;
Colaborarea cu ONG – urile active care desfăşoară activităţi similare cu activităţile biroului
Sprijinirea activităţilor de interes local ale ONG –urilor;
Cooordonează şi gestionează activităţile din centrele de informare turistică;
Organizarea şi asigurarea derulării în bune condiţii a evenimentelor organizate pentru promovarea tradiţiilor locale şi a artiştilor locali.
În final, vedeți și rezultatele de la concursul la care s-au înscris două persoane, iar cealaltă nu a luat notă de promovare la proba scrisă.
Leave a Reply