RATBV repune în circulație linia 131 Brașov – Râșnov (Romacril) și modifică traseul și orarul liniei 511 Brașov – Podu Oltului

La solicitarea Primăriei Râșnov și cu aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public (AMDDTP) Brașov, răspunzând nevoilor de mobilitate ale unei părți a comunității râșnovene, RATBV repune în circulație de azi, 22 august, traseul metropolitan cu indicativul 131. Acest traseu, în lungime totală de aproape 33 de km., asigură legătura directă între Brașov (terminalul ”Municipal”) și Râșnov (cap linie ”Romacril”).

RATBV va asigura pentru acest traseu în zilele lucrătoare opt plecări din cele două capete de linie, respectiv la orele 6.10; 8.10; 10.10; 12.10; 14.10; 16.10; 18.10 și 20.10 din Brașov / ”Municipal” și la orele 6.50; 8.50; 10.50; 12.50; 14.50; 16.50; 18.50; 20.50 din Râșnov / ”Romacril”.

În ceea ce privește oferta de transport pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, RATBV va efectua curse pe linia 131 la orele 9.20; 11.20; 14.20 și 18.20 din Brașov, respectiv la orele 10.00; 12.00; 15.00 și 19.00 din Râșnov. Traseul metropolitan 131 va avea 28 de stații, incluzând aici și cele două capete de linie, iar operaționalizarea lui nu va genera modificări ale celorlalte două trasee ce deservesc orașul Râșnov, respectiv 130 (Brașov – Râșnov) și 140 (Brașov – Zărnești). Afișele cu orarul de circulație al acestei linii va fi afișat în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul www.ratbv.ro, având mențiunea ”Valabil din 22.08.2023”.

De asemenea, tot de azi, la solicitarea Primăriei Hărman și cu aprobarea AMDDTP Brașov, se modifică traseul și orarul liniei metropolitane 511, Brașov – Podu Oltului, atât prin adăugarea unei extensii pentru deservirea zonei ”Tineretului Hărman”, pe sensul de deplasare spre Brașov, cât și prin mutarea capătului de linie din Brașov în stația ”Căprioara”, situată în apropierea Gării CFR Brașov.

De asemenea, va crește și numărul de curse ce vor fi efectuate pe acest traseu, respectiv se vor efectua câte 15 plecări din cele două capete de linie în zilele lucrătoare și câte 10 plecări în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. După introducerea acestor modificări, traseul (tur-retur) al liniei 511 va avea aproape 38 de km., 27 de stații și va asigura legătura directă între Hărman / zona Podu Oltului și Brașov / zona Gării CFR. În Brașov vor fi deservite suplimentar față de traseul actual stațiile Căprioara, Vlahuță, Autogara 3 (sensul spre Hărman) și stațiile Autogara 3 și Sala Sporturilor (sensul spre Brașov).

În Hărman va fi înființată și deservită stația ”Tineretului Hărman” (sensul spre Brașov). Afișele cu orarul de circulație al acestei linii va fi afișat în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul www.ratbv.ro, având mențiunea ”Valabil din 22.08.2023”.

Plecări din Brașov (stația ”Căprioara”) zile lucrătoare: 4.40; 5.00; 6.00; 6.25; 7.35; 9.00; 10.25; 11.50; 13.25; 14.50; 16.25; 17.50; 19.35; 21.00; 22.25.

Plecări din Brașov (stația ”Căprioara”) zile week-end și sărbători: 4.40; 6.10; 7.35; 9.00; 11.50; 13.25; 14.50; 16.25; 17.50; 19.45.

Plecări din Hărman (cap linie Podu Oltului) zile lucrătoare: 5.15; 5.40; 6.40; 7.05; 8.15; 9.40; 11.05; 12.40; 14.05; 15.40; 17.05; 18.50; 20.15; 21.40; 23.05.

Plecări din Hărman (cap linie Podu Oltului) zile week-end și sărbători: 5.25; 6.50; 8.15; 11.05; 12.40; 14.05; 15.40; 17.05; 19.00; 20.25.

Leave a Reply

Your email address will not be published.