În scopul îmbunătățirii serviciului de transport public de călători în zona Făget – Bd-ul. Griviței – Onix, autobuzele liniei 23B parcurg de astăzi un traseu modificat care deservește, în plus față de traseul anterior, și stațiile Universitate, Onix și Mircea cel Bătrân. Stația care nu va mai fi deservită din vechiul traseu va fi Iancu Jianu, de pe strada Aurel Vlaicu, însă în aceasta vor continua să oprească autobuzele de pe liniile 23, 25 și 40. Mai exact, autobuzele de pe linia 23B nu vor mai circula pe strada Aurel Vlaicu, ci vor parcurge porțiunea din Bd-ul. 13 Decembrie cuprinsă între Făget și Onix, precum și Bulevardul Griviței. În rest, traseul se păstrează în configurația cunoscută.
Măsura, aprobată de Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, a fost luată pentru asigurarea unei legături de transport între Bd-ul. Griviței și zona Făget / Gară / Str. Hărmanului, reducerea suprapunerii traseului cu cel al liniei 23 și pentru soluționarea unor solicitări privind transportul pe relația Onix – Gară, primite după desființarea Liniei 51 la data de 25.06.2022. Menționăm faptul că, până astăzi, zona B-dului Griviței, care se caracterizează printr-o densitate mărită a locuitorilor, era deservită de două linii de transport, respectiv linia 3 (Valea Cetatii – Stad. Tineretului) și linia 16 (Livada Poștei – Stad. Municipal).
Configurația noului traseu (per stații) al liniei 23B este:
Dus: Stad. Municipal – Complex Bartolomeu – Stad. Tineretului – Fartec – Acad. Henri Coandă – Plevnei – Universitate – Onix – Mircea cel Bătrân – Făget – Căprioara – Vlahuță – Autogara 3 – RAT Brasov – Triaj
Întors: Triaj – RAT Brasov – Autogara 3 – Sala Sporturilor – Bd. Gării – Mircea cel Bătrân – Onix – Universitate – Plevnei – Tudor Vladimirescu – Stad. Tineretului – Gara Bartolomeu – Stad. Municipal.
Pe site-ul societății, www.ratbv.ro, în secțiunea de Trasee și orare, precum și în toate stațiile de pe traseu au fost postate noile grafice de circulație.
Leave a Reply