Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția pentru combaterea corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 08 aprilie 2021, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Obiectivul CET Brașov, înființat în anul 1986 cu scopul de asigura agentul termic către toate marile uzine ale Brașovului cât și pentru brașoveni, se află în procedură de insolvență din anul 2011, acest lucru fiind solicitat de către Consiliul Local Brașov, unicul acționar al acestei societăți.
În prezent, lichidatorul judiciar desemnat de instanță organizează vânzarea prin negociere directă pe bază de oferte în condiții de supraofertare, conform Legii nr. 85/2006, pentru vânzarea în bloc sau pe loturi, la prețul total de 16.843.950 euro.
În acest context, în perioada februarie 2021 – martie 2021, inculpatul i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma de 4.000.000 euro, pentru sine și pentru alții, susținând că are posibilitatea reducerii prețului de vânzare al obiectivului CET Brașov, de la suma de 17.000.000 euro, la suma de 11.000.000 euro și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici de la cel mai înalt nivel din cadrul ANAF București, ANAF Brașov, a Ministerului Mediului, a Consiliului Județean Brașov și a Primăriei Brașov.
Totodată, inculpatul l-ar fi asigurat pe martor că îi va determina pe funcționarii publici implicați în procedura de vânzare a bunurilor aparținând Statului român să scadă prețul de vânzare al obiectivului, să înlăture sarcinile de mediu aferente unei suprafețe de teren, deși aceste mențiuni nu erau trecute în caietul de sarcini și că îl va ajuta în vederea obținerii autorizației de demolare într-un termen scurt.
Pentru a crea aparența unei tranzacții legale, inculpatul i-ar fi solicitat martorului constituirea și depunerea sumei de bani într-un cont escrow, disimulată ulterior în prețul unui contract de consultanță.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 9 aprilie 2021, inculpatul a fost prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa foto: Google Maps
Leave a Reply