Primarul George Scripcaru a anunțat semnarea contractului de finanțare nerambursabilă pentru construirea Spitalului de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase

Municipalitatea brașoveană a obținut cea mai mare finanțare nerambursabilă din istoria orașului, 578 milioane de lei, pentru construirea Spitalului de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Primarul George Scripcaru a semnat ieri, 28 aprilie 2026, contractul de finanțare pentru construirea primului spital proprietate publică după 1989 din Brașov.

Vom construi acest spital de la zero, primul spital, iată, în atâția zeci de ani! Mă bucur că sunt primarul care rezolvă această problemă atât de importantă pentru brașoveni, deși municipiul nu are responsabilități în acest domeniu, acestea fiind la Consiliul Județean. Noi vom construi acest spital din banii pe care i-am accesat, 578 de milioane de lei, după care vom transfera acest spital către Consiliului Județean. Este cea mai mare sumă nerambursabilă accesată la nivelul municipiului, iar faptul că am avut curajul să merg cu contractul de construire a spitalului și să îl semnăm, chiar dacă la acel moment nu aveam finanțare, ne duce astăzi într-o poziție foarte bună pentru a demara lucrările efective foarte repede, având în vedere că deja o parte din proiectul tehnic a fost elaborată. Este un proiect foarte important pentru mine, de aceea am încercat atât de mult să obținem o finanțare nerambursabilă și chiar să îl construim în perioada următoare”, a declarat primarul George Scripcaru.

Acest spital va avea 279 de paturi, dintre care 242 în regim de spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă și 22 pentru structura de spitalizare de zi.

Regimul de înălțime al viitorului spital va fi subsol+parter+4 etaje, în cazul corpului A, care adăpostește sectorul de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, recuperare respiratorie și îngrijiri paliative (etajele 1 și 2), respectiv pneumologie (etajele 3 și 4).

Corpul B are regim de înălțime S+P+2+etaj tehnic și cuprinde, la etajele 1 și 2, secțiile de boli infecțioase digestive, boli infecțioase copii.

Corpurile A și B cuprind, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic și tratament, birouri administrative.

Corpurile C și D, cu regim de înălțime S+P+1+etaj tehnic parțial, adăpostesc compartimentul ATI și blocul operator la etajul 1, o terasă verde flancată de corpurile de spitalizare și un etaj tehnic parțial. La nivelul parterului se regăsesc zonele ambulatorii, publice și de învățământ.

Spitalul va fi împărțit pe următoarele specialități medicale: două secții de pneumologie pentru adulți; o secție pneumologie pentru copii; o secție clinică de boli infecțioase pentru adulți; o secție de boli infecțioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulți; un compartiment îngrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicală respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracică; o secție de anestezie și terapie intensivă.

Spitalul este gândit pe principiul „arhitectura care vindecă“ și va funcționa ca un ecosistem care să asigure confortul necesar pentru pacienți și aparținători. Spațiile sunt deschise și luminoase, astfel încât să ofere și confortul psihologic adecvat.

De asemenea, propunerea este de a avea o clădire de tip n-ZEB+, eficientă energetică, prevăzută cu panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme de umbrire.

Valoarea totală a proiectului este de 584.089.096,16 lei, din care 577.676.456,78 reprezintă valoarea nerambursabilă, iar contribuția municipalității este de 6.412.639,38 lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Direcția Generală Programe de Sănătate.

Vă reamintim că lucrările de proiectare și execuție este realizată de asocierea dintre Ubitech Construcții SRL (lider), Conim Partners, Mithras Build, Leviatan Design, Copraag Entrepreneur, la care se adaugă următorii subcontractanți: Lagan Aviation & Infrastructure Limited – terț și subcontractant, Focus Security Sistems – subcontractant, EMGaz Construct S.R.L. – subcontractant, Hospital Technical Solutions – terț și subcontractant.

Foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.