Primăria Brașov prezintă direcțiile de acțiune pentru implementarea Strategiei de termoficare a orașului pentru perioada 2023-2033

Primăria Brașov continuă seria de întâlniri cu comunitatea brașoveană pe teme de interes general, de această dată subiectul fiind prezentarea publică a direcțiilor de acțiune ale municipalității pentru implementarea Strategiei de termoficare a orașului pentru perioada 2023-2033. Strategia locală pentru serviciul de alimentare cu energie termică a populației în Municipiul Brașov 2023 – 2033 a fost adoptată de consiliul local în luna ianuarie a acestui an.

Brașovenii sunt invitați la această prezentare publică joi, 7 martie, ora 16:00, în sala de ședinte a Consiliului Local sau on-line, pe platforma Zoom.

Strategia locală pentru alimentarea cu energie termică se bazează pe menținerea și dezvoltarea actualului sistem centralizat cu următoarele direcții majore de acțiune:

– rebranșare / branșări vechi / noi consumatori rezidențiali de energie termică;

– branșarea tuturor consumatorilor de tipul instituții publice la sistemul actual de alimentare cu energie termică;

– redimensionarea și modernizarea sistemului actual de transport și distribuție energie termică;

– reabilitare termică a tuturor clădirilor publice și rezidențiale, acolo unde este cazul;

– introducerea surselor de energie regenerabilă.

Prezentarea publică va avea loc joi, 7 martie 2024, la ora 16:00, în format mixt, în sala de ședințe a consiliului local, sau în mediul on-line, pe platforma Zoom. Cei interesați se pot înscrie până în data de 7 martie, ora 15:00, completând formularul de înscriere.

Consumatorii locali de energie termică sunt:

Populația: 5.309 apartamente branșate la SACET, din care:
– 5.145 apartamente branșate la sistemul S1
– 164 apartamente branșate la sistemul S2

25 Agenți economici și Instituții publice denumiți consumatori noncasnici, din care:
– 17 branșați la rețeaua termică primară cu module individuale
– 5 branșați la sistemul de distribuție aferent S1
– 3 branșați la sistemul de distribuție aferent S2

Leave a Reply

Your email address will not be published.