Primăria Brașov caută un reprezentant al societății civile pentru a ocupa locul din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU)

Primăria Brașov invită brașovenii interesați de dezvoltarea urbanistică a orașului să facă parte, ca voluntari, din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU). Termenul limită pentru depunerea dosarelor de intenție este 8 februarie.

Cei interesați trebuie să aibă studii de specialitate sau experiență relevantă în arhitectură, urbanism, construcții, sociologie, patrimoniu, antropologie sau mobilitate urbană, să fi fost implicați în proiecte de voluntariat, activități civice sau organizații neguvernamentale, în domenii conexe activității comisiei, și să aibă disponibilitate pentru participarea la ședințele comisiei (aproximativ 2 ori/lună).

Totodată, având în vedere calitatea de reprezentant al societății civile, în procesul de selecție vor avea prioritate candidații apolitici, care nu sunt membri ai vreunui partid dintre cele care sunt reprezentate în componența Consiliului Local Brașov. Candidații vor specifica în Scrisoarea de intenție dacă sunt membri ai vreunui partid politic.

Primăria Municipiului Brașov invită brașovenii care sunt interesați de dezvoltarea orașului, de urbanism și de arhitectură acestuia să se înscrie pentru a fi reprezentanți ai societății civile în comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism. Pentru a se înscrie în această comisie, reprezentanții societății civile trebuie să trimită CV, scrisoare de intenție și o serie de documente, conform anunțului, pe e-mailul primăriei, până pe 8 februarie”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Conform Regulamentului, CTATU are următoarele atribuţii:
– analizează şi fundamentează din punct de vedere tehnic şi al respectării legislaţiei, al respectării Planului Urbanistic General (P.U.G.) şi Planurilor Urbanistice Zonale (P.U.Z.), documentaţiile de amenajare a teritoriului sau documentaţiile de urbanism (P.U.Z. şi P.U.D.), precum şi studiile de fundamentare sau cercetare, emiterea avizului arhitectului şef;
– analizează studiile şi documentaţiile de urbanism întocmite din lista de proiecte aprobată de Consiliului local în etapele prevăzute prin contractele de proiectare (aviz preliminar, aviz de consultare, aviz de principiu, după caz);
– poate semnala disfuncţionalităţile apărute în structura urbană (incompatibilităţi funcţionale, agresarea cadrului natural, alterarea esteticii urbane, a morfologiei spaţiale, afectarea patrimoniului construit etc.) şi face propuneri de întocmire a unor documentaţii care să conducă la diminuarea sau înlăturarea acestora.
– analizează la solicitarea altor compartimente din Primăria Municipiului Braşov documentaţii specifice atribuţiei pe care o are.

Condiții de participare:
În vederea participării, persoanele interesate trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
• să aibă cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
• să cunoască limba română, scris şi vorbit;
• să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale (18 ani împliniți);
• să fie cel puțin absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat

Persoanele interesate se pot înscrie prin prezentarea unui dosar de intenție care să conţină următoarele documente:
• copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
• copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor;
• un curriculum vitae (CV), model Europass;
• scrisoare de intenţie prin care să se evidenţieze motivaţia personală a participării la activitatea comisiei.

Notă:
Copiile actelor solicitate se pot prezenta și pe email, urmând ca, după afișarea rezultatelor, persoana selectată să prezinte documentele în original, pentru certificarea conformității cu originalul de către reprezentantul Primăriei Municipiul Brașov.

Data limită de depunere a dosarelor de intenție: 08.02.2021, ora 14.00
– Depunerea dosarelor se poate realiza la adresa de e-mail contact@brasovcity.ro și la Primăria Muncipiului Brașov – Centrul de Informare Cetățeni, cu sediul în Brașov, bulevardul Eroilor nr.8.

Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de intenție: 09.02.2021
– Rezultatele se vor publica pe pagina oficială a Primăriei Municipiului Brașov și se vor afișa la avizierul Primăriei Municipiului Brașov.
Afişare rezultate finale: 11.02.2021
– Rezultatele finale se vor publica pe pagina oficială a Primăriei Municipiului Brașov și se vor afișa la avizierul Primăriei Municipiului Brașov.

Comisia de selecție a Primăriei Municipiului Brașov este formată din următorii membri:
• Flavia Boghiu – Viceprimar
• Marilena Manolache – Arhitect Șef
• George Neculoiu- Șef Serviciu Amenajare Teritoriu și Gestiune Date Urbane
• Raluca Baco – Urbanist Serviciul Amenajare Teritoriu și Gestiune Date Urbane
• Andra Neagoe – Urbanist Serviciul Amenajare Teritoriu și Gestiune Date Urbane

Conform prevederilor articolului 37 din Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, aliniatul (1), în scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă, în coordonarea Primarului Municipiului Braşov se constituie Comisia Tehnică de Amenajarea a Teritoriului şi Urbanism (CTATU).

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism este organ consultativ cu atribuţii de analiză, expertizare tehnică şi consultanţă, care asigură fundamentarea tehnică a avizului Arhitectului-şef al Municipiului Braşov.

Componența CTATU – 12 membri, dintre care:
– 5 membri ai Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov- Covasna- Harghita
– 2 membri ai Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov- Covasna- Harghita și membri ai Registrului Urbaniștilor din România
– Arhitectul Șef al Municipiului Brașov
– Șef Serviciu Autorizări în Construcții
– Șef Serviciu Amenajarea Teritoriului și Gestiune Date Urbane
– Șef Serviciu Administrarea Patrimoniu și Urbanism Comercial
Un reprezentant al societății civile.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.