Primăria Brașov anunță semnarea contractului de finanțare nerambursabilă pentru amenajare benzi dedicate transportului public

Astăzi, 23 decembrie 2019, primarul George Scripcaru a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Amenajare benzi dedicate transportului public şi trotuare adiacente”, prin Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Valoarea totală a proiectului este de 16.635.940,40 lei (inclusiv TVA) din care contribuţia Municipiul Braşov de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 332.718,85 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului.

Amenajarea benzilor dedicate se va face pe următoarele sectoare de drum:
Traseul 1 – Str. Poienelor, Calea București, Str. Toamnei, Str. Hărmanului, B-dul Mihail Kogălniceanu, B-dul Iuliu Maniu, Str. Nicolae Iorga, Str. Lungă, Calea Făgărașului, Șoseaua Cristianului;
Traseul 2 – Șoseaua Cristianului, Calea Făgărașului, Str. Lungă, B-dul Eroilor, B-dul 15 Noiembrie, Calea Bucuresti;
Traseul 3 – B-dul Victoriei pe ambele sensuri.

Pe Bd-ul. Iuliu Maniu banda dedicată transportului în comun va fi comună cu pista de bicicliști existentă, pe o lungime de 180 m, dat fiind ca limitele carosabilului nu oferă spațiu suficient pentru a păstra traseul pistei de biciclete separat. Trotuarele adiacente zonei amenajate cu benzi dedicate se vor moderniza prin reparații locale ale structurii trotuarului în zonele afectate de fisuri, tasări, degradări etc.

Obiectivele specifice preconizate a fi atinse prin realizarea investiției sunt:
1. Realizarea de benzi dedicate transportului în comun cu o lungime de 16,26 km;
2. Reabilitare trotuarelor adiacente traseului benzilor dedicate pe o suprafață de 4700 metri pătrați, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluiri;
3. Montarea a 849 de semne de circulație cu scop de avertizare și informare a participanților la trafic asupra traseului benzilor dedicate, în vederea menținerii acestor benzi libere, fiind utilizate exclusiv de mijloacele de transport în comun.

Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 4 metri și o adâncime de 6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 23.400 metri pătrați a unui covor asfaltic nou, colorat, pentru a fi ușor de identificat de participanții la trafic. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă.

Pe suprafața benzilor dedicate, la începutul fiecărui sector (in zona intersecțiilor), se va aplica un marcaj „BUS ONLY” care va informa participanții la trafic despre existența benzii dedicate.

De asemenea, se vor monta, adițional semnelor de circulație existente, indicatoare rutiere de avertizare și informare asupra dispunerii benzii dedicate transportului în comun în cadrul carosabilului.

„Estimăm creșterea numărului de călători care optează pentru transportul în comun în detrimentul autoturismului propriu de la 7425 calatori/oră, la orele de varf, în prezent, la mimim 7972 călători/ora, la orele de vârf.” Cum s-a făcut această estimare nu este clarificat de către administrație.

În luna august 2019 beneficiile anunțate erau:

• Reducerea timpilor de așteptare/traversare a intersecțiilor la orele cu vârf de trafic de către mijloacele de transport în comun cu 2 – 4 minute / semicursă (10 – 15% din timpul de parcurs).
• Posibilitatea realizării unei mai bune corelări între liniile de transport pentru facilitarea transbordărilor.
• Diminuarea consumului de combustibil și a costului de operare.
• Creșterea atractivității transportului public.

Trebuie precizat că prin bandă dedicată administrația Scripcaru înțelege aplicarea covorului asfaltic nou, colorat, pe o porțiune de 100 de metri la intrarea în intersecțiile de pe cele trei trasee. În materie de infrastructură urbană asistăm din nou la o readaptare românească a unei soluții care în alte părți se dovedește a fi bună. În mobilitatea urbană, în traficul urban, importante sunt desginul infrastructurii și comportamentul în trafic, în ordinea enunțată, iar comportamentul este influențat direct de modul în care este realizată infrastructura. Aceste benzi dedicate vin aplicate pe o infrastructură realizată deja deficitar.

Sper să ajungem în situația în care cei care merg cu transportul în comun să ajungă cel puțin la fel de repede ca cei care utilizează autoturismul propriu, dar cu costuri mult mai mici. Sperăm ca, toate aceste măsuri care vizează transportul în comun, de la modernizarea transportului în comun și achiziția de troleibuze și autobuze electrice, până la benzi dedicate și construirea de park&ride-uri, acest tip de transport să devină principalul mijloc de mobilitate în interiorul orașului și, implicit, să reducem poluarea produsă de circulația autovehiculelor, care reprezintă unul dintre factorii determinanți al calității aerului”, a precizat primarul George Scripcaru.

După cum puteți vedea, cuvântul cheie este „sperăm”. Cum, la 16 milioane de lei cheltuiți, „sperăm” că atingem obiectivele?

Leave a Reply

Your email address will not be published.