Primăria Brașov a pregătit terenul pentru construirea unei creșe și a unei grădinițe. Creșa va fi construită de CNI prin fonduri PNRR

Primăria a finalizat lucrările de demolare a construcțiilor de pe fostul depou de tramvaie, astfel că mâine se poate face predarea terenului către Compania Națională de Investiții. Aici se va construi o creșă medie, de 70 de locuri, pentru care municipalitatea a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. O altă parte a terenului va fi utilizată pentru construirea unei grădinițe de 240 de locuri, proiect aflat în fază de aprobare a studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici.

Dragi brașoveni, am terminat lucrările de pregătire a terenului pentru noul campus educațional pentru învățământ preșcolar. Este primul astfel de campus pe care îl construiește Brașovul în ultimii 30 de ani. Vom avea o grădiniță de 240 de locuri și o creșă de 70 de locuri. Pentru creșă, reprezentanții C.N.I. vor veni mâine la Brașov să preia amplasamentul. Avem deja finanțarea aprobată, deci vom începe din acest an lucrările de construire. Pentru grădiniță, suntem în faza în care contractăm proiectul tehnic, avem studii de fezabilitate în ultima fază de obținere avize, deci sperăm ca până la finalul acestui an să finalizăm și proiectul tehnic, astfel încât anul viitor să începem construirea. Este un campus de care cartierul Tractorul are foarte mare nevoie, sunt foarte multe familii tinere în acest cartier cu dezvoltare accelerată care nu au unde să îi ducă pe cei mici la creșă și la grădiniță. Avem acum această infrastructură, avem un campus, primul în ultimii 30 de ani, pe care primăria îl dezvoltă de la zero”, a precizat primarul Allen Coliban.

Conform primarului, față de evaluarea inițială, municipalitatea a reușit să realizeze aceste lucrări la un cost mai mic cu 60%. Astfel, în loc de 3,85 milioane de lei, a plătit doar 1,6 milioane de lei, iar economia la bugetul local fost de aproximativ 2,25 milioane de lei.

Creșă de 70 de locuri, str. Ioan Socec

Creșa este un proiect tip al CNI, cu o capacitate de 7 grupe, cu un singur nivel (parter) și cu o suprafață construită de 1.765,82 m.p.

Conform contractului de finanțare, valoarea eligibilă a investiției este 13.983.421,80 lei fără TVA, finanțare nerambursabilă 100%, și include toate categoriile de cheltuieli necesare dării în folosință a acestei creșe, respectiv:

  • lucrări pentru amenajarea terenului, lucrări de demolare pentru eliberarea terenului. Acestea se vor deconta din valoarea lucrărilor realizate pe lotul de teren aferent creșei;
  • lucrări de construire și dotare a obiectivului de investiții;
  • proiectare și asistență tehnică;
  • asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții;
  • alte cheltuieli (cote, taxe, avize, cheltuieli diverse și neprevăzute, organizare șantier).

Grădiniță cu 240 de locuri

Grădinița proiectată va avea trei niveluri, demisol parțial, parter și etaj, cu 12 săli de clasă, grupuri sanitare, bucătărie și loc pentru servit masa, cabinet medical, izolator, anexe pentru depozitare materiale didactice. La acestea se adaugă amenajările exterioare, care vor include un teren de sport și un loc de joacă. Valoarea estimată a lucrărilor este de 12,6 milioane de lei. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, se va lansa procedura de achiziție pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor.

Până la data publicării articolului, Primăria Brașov nu a comunicat termenele de finalizare cu privire la realizarea celor două obiective. Pentru creșă a făcut precizarea că lucrările de construire ar trebui să dureze 12 luni.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.