Primăria Brașov derulează în acest moment un proiect de dezvoltare a unei rețele de stații de încărcare a autoturismelor electrice și a celor hibrid cu încărcare la priză (hybrid plug-in), care cuprinde aproximativ 250 de stații amplasate în zonele intens circulate, în cartiere, în stațiile de taxi și în parcările publice.
Pentru a optimiza modul de administrare a acestei rețele, municipalitatea a lansat, astăzi, în dezbatere publică, Regulamentul de funcționare a acestor stații de încărcare.
Principalele prevederi sunt legate de facilitățile pe care le vor avea cei care își vor încărca autoturismele prin intermediul stațiilor publice, costurile pentru a benefica de acest serviciu, dar și obligațiile pe care utilizatorii le au față de bunurile de pe domeniul public și față de ceilalți șoferi.
Documentație:
5. Anexa_Regulament statii de reincarcare vehicule electrice Municipiul Brasov
„Având în vedere că suntem în faza de implementare a unui program de extindere a rețelei de stații de încărcare autoturisme electrice și hybrid plug-in de la 24, câte avem în prezent, la aproape 250 de stații, pentru care avem deja finanțarea asigurată sau suntem în etapa finală de evaluare, este necesară adoptarea unui regulament care să asigure o funcționare optimă a acestor sisteme, dar și care să permită cât mai multor brașoveni să beneficieze de acest serviciu. Odată cu aprobarea regulamentului, vom lansa o aplicație dedicată, EV Smart Charge Brașov, cu ajutorul căreia beneficiarii vor avea un acces facil la încărcare, plată dar și la informații legate de stațiile libere. Totodată, suntem în faza de evaluare a posibilității ca toți cei care utilizează aceste stații de încărcare să beneficieze de parcare gratuită. Avem peste 700 de autoturisme electrice și peste 4.500 de autoturisme hibrid, dintre care o mare parte sunt plug-in. Singura soluție pentru a asigura un acces nediscriminatoriu tuturor celor care vor să își încarce mașinile la sistemul public de stații este de a implementa acest regulament. Așteptăm propunerile voastre de completare a acestui regulament până în data de 10 ianuarie”, a declarat primarul Allen Coliban.
Una dintre prevederile propunerii de regulament elimină utilizarea stațiilor de încărcare pe post de parcări de către unii șoferi, problemă semnalată de mulți dintre utilizatorii actuali. Regulamentul prevede o durată maximă de staționare pentru încărcare, afișată la fiecare stație. Depășirea acestei durate atrage penalități.
Totodată, prin acest regulament se stabilește și tariful care trebuie achitat de cei care utilizează stațiile de încărcare publice, respectiv de 1,4 lei/kwh.
În ceea ce privește parcarea autoturismelor pentru încărcare, șoferii sunt obligați să parcheze strict în spațiul destinat alimentării vehiculului și să se asigure că încărcarea nu blochează accesul altor utilizatori la stația de încărcare sau la alte spații de parcare.
Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de hotărâre până în data de 10 ianuarie 2024, pe e-mail infopublice@brasovcity.ro, către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media sau prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni (program Luni-Joi, 8.00- 14.00,Vineri de la 8.00-13.00).
În acest moment primăria are instalate următoarele stații publice, cu încărcare gratuită:
- 4 stații de reîncărcare de 50 kW DC + 22kW AC, proiect finanțat din bugetul local, (Str. Nicolae Iorga, la Parcul Titulescu);
- 2 stații de reîncărcare de 11 kW AC conectate la sistemul de iluminat public, proiect finanțat din bugetul local, operaționale din anul 2016 (Bd. Eroilor, Zona Muzeul de Artă – Capitol, parcare publică);
- 8 stații de reîncărcare lentă, la Parcarea Regina Maria;
- 10 stații cu un sistem de încărcare în curent alternativ, de 22 de kW, montate în parcări publice (B-dul Griviței nr. 49; B-dul Griviței nr. 69; Calea București, breteaua spre str. Carpaților, vis-a-vis de Inspectoratul de stat în construcții– 2 stații; Str. Crinului – 2 stații; Str. Avram Iancu, în apropiere de intersecția cu str. Morii; Str. Avram Iancu, în apropiere de fabrica Vel-Pitar; Str. Independenței, în apropiere de Piața Tractorul; în parcarea de la Grădina Zoologică.
În această perioadă se execută lucrări de amplasare pentru alte 15 stații cu două puncte de încărcare fiecare, unul de 100 de Kw și unul de 22 de Kw:
– parcarea multietajată Poiana Mică – o stație;
– parcarea multietajată Regina Maria – 4 stații;
– terminal transport RATBV Poienelor – două stații;
– parcare gara Brașov – două stații;
– parcare zona fostului stadion municipal- 3 stații;
– parcarea de lângă terminalul de transport RATBV Rulmentul – 3 stații.
Municipalitatea a mai obținut finanțare pentru încă 100 de stații prin Planul Național de Redresare și Reziliență și 15 stații prin Administrația Fondului de Mediu.
Totodată, suntem în etapa de evaluare finală pentru finanțarea a încă 80 de stații de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply