Primăria Municipiului Brașov lansează astăzi, 17 februarie, ora 12.00, apelul de proiecte pentru finanțarea proiectelor culturale prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de Consiliul local. Data limită pentru depunerea propunerilor este 20 martie 2022, ora 14.00. Cele mai importante modificări, față de programul de anul trecut, sunt perioada mai lungă de timp în care proiectele pot fi implementate și bugetul alocat de municipalitate pentru finanțarea lor, cel mai mare de până acum.
„Astăzi lansăm procedura de selecție pentru operatorii culturali care vor primi finanțare de la municipiul Brașov pentru evenimentele și proiectele pe care le desfășoară în oraș. Anul trecut a fost anul cu cea mai mare efervescență culturală. Am avut 50 de proiecte care au primit finanțare, într-un buget total de 5 milioane de lei. Anul acesta nu doar că începem procedura de selecție mai devreme, astfel că se pot organiza mai multe evenimente și proiectele pot avea o durată mai îndelungată, dar bugetul este mai mare, de 5,5 milioane de lei, alocat pentru proiectele care să aducă valoare culturală municipiului Brașov”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Și în acest an finanțările se vor acorda pe categorii de activități culturale, astfel încât concurența între proiectele operatorilor culturali să fie doar în cadrul aceleiași arii tematice. Cele 11 categorii sunt: arte vizuale; muzică; teatru; dans; artă digitală și noile media; educație prin cultură; patrimoniu cultural material; patrimoniu imaterial; promovarea culturii scrise; intervenție culturală; proiecte mari cu caracter repetitiv.
Pentru a da posibilitatea tuturor operatorilor culturali să organizeze evenimente în municipiul Brașov, inclusiv celor mai mici sau debutanți, dar și pentru a continua proiectele culturale cu tradiție, și în acest an finanțările se acordă pe trei categorii:
a. Proiecte finanțate cu o sumă de până la 70.000 lei – valoare minimă cofinanțare 10%;
b. Proiecte finanțate cu o sumă între 70.001 – 150.000 lei – valoare minimă cofinanțare 20%;
c. Proiecte finanțate cu o sumă între 150.001 – 250.000 lei – valoare minimă cofinanțare 25%.
Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care:
- Calitatea și originalitatea proiectului (maximum 24 de puncte): Claritatea proiectului cultural propus; 2. Valoarea culturală și artistică a proiectului;
- Relevanța proiectului (25 de puncte): Relevanța proiectului pentru contextul cultural local; 2. Relevanța proiectului cultural în raport cu axele strategice de acțiune și programatice B.R.A.S.O.V. (B – Bridging – crearea de punți de legătură între trecut și viitor, între generații, între sectorul public și sectorul privat, între dimensiunea națională și dimensiunea europeană/ internațională; R – Revealing – aducerea în prim plan a istoriei și patrimoniului care susțin dezvoltarea potențialului cultural și creativ local; A – Activating – activarea participării tuturor locuitorilor și a actorilor schimbării; S – Sharing – împărtășirea valorilor și creativității între membrii comunităților și de asemenea, transmiterea de cunoștințe peste generații prin soluții inteligente, prin digitizare; O – Occupying – ocuparea orașului prin și pentru cultură, dar și deschiderea oportunităților pentru crearea de locuri de muncă în sectorul cultural; creatorii și profesioniștii culturii vor fi antrenați în programele de formare culturală și implicați în toate formele de învățământ vocațional; V – Valuing/Voices – valorizarea și prețuirea vocilor trecutului și prezentului, ale locuitorilor și artiștilor și încurajarea inițiativelor creative pe toate palierele de acțiune culturală).
- Fezabilitatea proiectului cultural (31 de puncte), inclusiv capacitatea de implementare a proiectului cultural.
- Modul în care a fost întocmit bugetul proiectului (20 de puncte).
Calendarul pentru concursul de proiecte culturale pentru 2023 este următorul:
17 februarie – 20 martie, ora 14.00 – Termenul de înregistrare a dosarelor de finanțare nerambursabilă
21 martie – 3 aprilie – Verificarea conformității administrative, respectiv a eligibilității cererilor de finanțare (Etapa I – include și etapa de clarificări și completări ale documentelor atașate cererii de finanțare nerambursabilă)
4 aprilie – Publicarea listelor după verificarea conformității administrative, respectiv a eligibilității
5 aprilie – 26 aprilie – Analizarea, evaluarea și selecția cererilor de finanțare de către Comisia de Selecție (Etapa a II-a)
27 aprilie – Publicarea listei cu proiectele selectate pentru finanțare, inclusiv punctajul obținut de fiecare proiect, respectiv lista cu proiectele neselectate
28 aprilie – 03 mai – Termenul pentru depunerea contestațiilor
4 mai – 8 mai – Termenul pentru soluționarea contestațiilor
9 mai – Publicarea listelor finale cu proiectele selectate pentru finanțare
Începând cu data de 10 mai – Încheierea contractelor de finanțare, în funcție de urgența evenimentului.
Proiectele vor fi evaluate de o comisie formată din:
– 3 consilieri locali, reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice cu drept de vot, din cadrul comisiei de specialitate nr.4 a Consiliului Local;
– 4 specialiști, cu drept de vot, selectați de către Comisia pentru activități științifice, social – culturale, muncă, familie, educative, sportive, agrement, tineret, religie, învățământ, sănătate și protecție socială a Consiliului Local, în baza unor CV-uri transmise către această Comisie de specialitate, conform modelului solicitat de Administrația Fondului Cultural Național, din care să rezulte vechimea minimă de 3 ani în domeniul culturii sau după caz, cel puțin 2 ani în managementul și/sau evaluarea proiectelor culturale.
Activitatea de evaluare a proiectelor culturale este, conform prevederilor legale, una remunerată.
Pentru specialiștii care vor face parte din comisia de evaluare, Primăria a lansat un formular prin intermediul căruia își pot depune candidatura.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply