Primăria a lansat, zilele trecute, achiziția pentru Studiul de calitate a aerului și Planul Integrat de Calitate a Aerului (PICA) în Municipiul Brașov, pentru perioada 2023 -2027, valoarea acestei achiziții fiind de 200.000 de lei + TVA. Noul plan va trebui să intre în vigoare începând cu anul viitor, având în vedere că actualul PICA a fost aprobat în 2018 și este valabil până la sfârșitul acestui an.
Fondurile sunt alocate din bugetul municipiului. Termenul limită de depunere a ofertelor este 29 aprilie 2022, ora 15:00
Dacă acum 4 ani, la data aprobării planului în vigoare, cele 20 de măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului erau structurate pe poluarea provocată de traficul rutier, încălzirea rezidențială, eroziunea eoliană a terenurilor degradate și suspensia pulberilor, noul PICA va trebui să conțină măsuri și pentru reducerea poluării industriale, creșterea suprafețelor de zonă verde, introducerea de noi alternative de transport verde și soluții concrete de reducere a prafului din atmosferă.
Conform caietului de sarcini, obiectivele acestei achiziții sunt:
- Realizarea Studiului de calitate a aerului în Municipiul Brașov, prin care se urmărește:
– modelarea matematică a dispersiei poluanților în atmosferă, care va trebui să cuprindă și analiza topografică, climatică și date meteo, inventare de emisie, evaluare nivel de fond regional, urban, local, identificarea principalelor surse de emisie și elaborarea hărților de poluare, informații privind poluarea datorată transportului și dispersiei poluanților emiși din surse aflate în alte zone, regiuni etc).
– identificarea măsurilor de reducere a emisiilor asociate diferitelor categorii de surse de emisie și definirea scenariilor aferente măsurilor cu cuantificarea eficienței acestora.
– evaluarea măsurilor prevăzute în P.I.C.A. 2018-2022 în ceea ce privește efectele implementării, dificultățile în implementare, atingerea indicatorilor stabiliți (efectuarea calculului țintei de reducere a indicatorilor NOx și PM 10).
- Realizarea Planului Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Brașov pentru perioada 2023-2027 în vederea definirii cadrului de implementare a măsurilor menite să asigure protecția calității aerului în municipiul Brașov.
- Documentație de fundamentare pentru avizul emis de Agenția pentru Protecția mediului Brașov și Centrul de Evaluare a Calității Aerului București (CECA) pentru măsurile (și lucrările) care se vor executa pentru diminuarea emisiilor de NO2/NOx și PM 10 și alte măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului în municipiul Brașov.
Elaborarea acestor documente, conform caietului de sarcini, trebuie să se facă în maxim 6 luni de zile de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 29 aprilie 2022, ora 15.00, criteriul de adjudecare fiind cel mai bun raport calitate-preț, unde componenta financiară reprezintă 40%, propunerea tehnică 30%, iar experiența experților cheie concretizată de proiecte/contracte la nivelul cărora au îndeplinit același tip de activități sau activități similare celor care urmează să le îndeplinească în viitorul contract reprezintă un procent de 30%.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply