Brașovul continuă programul de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor de la populație, prin extinderea sistemului de colectare selectivă la toate platformele de depozitare a deșeurilor din municipiul Brașov prin sistemul de insule ecologice cu containere separate pentru fiecare tip: biodegradabil, rezidual, sticlă, hârtie și carton, plastic și metal.
După ce, din bugetul local, Municipalitatea a achiziționat 74 de ecoinsule digitalizate și a obținut finanțare pentru încă 275 prin Planul Național de Redresare și Reziliență, astăzi a depus o nouă solicitare de finanțare prin PNRR, pentru încă 69 de astfel de ecoinsule.
„Astăzi am reușit performanța să fim prima autoritate care a depus solicitare de finanțare pentru achiziția de insule ecologice digitalizate destinate colectării selective a deșeurilor de la populație, în cadrul celei de a doua runde de apeluri pentru finanțare prin PNRR. La prima rundă am obținut deja fonduri nerambursabile în valoare de 30 de milioane de lei pentru achiziția a 275 de astfel de ecoinsule. Trecerea la acest sistem de colectare selectivă, în locul platformelor clasice de depozitare a deșeurilor, este un pas important spre a avea un oraș curat, un oraș civilizat, mai ales că nu putem vorbi de colectare selectivă fără a le oferi brașovenilor infrastructura necesară”, a declarat primarul Allen Coliban.
Ministerul Mediului, Apelor, și Pădurilor a lansat cea de a doua rundă de finanțare pentru construirea de insule ecologice digitalizate, proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, program în cadrul căruia primăria a solicitat finanțare pentru achiziția a 69 de ecoinsule tip 2, compuse din 5 containere supraterane staționare, cu următoarele capacități pentru cele 5 fracții: biodegradabil: între 2 mc și 3 mc; rezidual: între 2 mc și 3 mc; sticlă: între 2 mc și 3 mc; plastic și metal: între 3 mc și 5 mc; hârtie și carton: între 3 mc și 5 mc.
Pentru fiecare insulă ecologică digitalizată va fi asigurat un număr de 200 de cartele de acces. Achiziția bunurilor (insule ecologice digitalizate) se va realiza de către MMAP în numele beneficiarilor. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor, subterane sau supraterane, protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmisie date, bază de date privind beneficiarii serviciului. Datele sunt agregate și utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare și raportare. Sunt colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate, precum și persoanele care introduc deșeurile în containere.
Obiectivul insulelor ecologice informatizate este de a colecta și reintroduce în circuitul de producție o cantitate cât mai mare de materiale reciclabile și de a scădea semnificativ cantitatea de deșeuri reziduale depozitate în final la groapa de gunoi a orașului.
Valoarea totală a proiectului depus astăzi este de 8.079.504 lei cu TVA, din care cheltuieli eligibile în valoare de 6.769.499 lei fără TVA. Finanțarea este acordată prin PNRR, COMPONENTA C3 – MANAGEMENTUL DEȘEURILOR SUBINVESTIȚIA I1.B runda 2.
Reamintim că primăria a obținut deja finanțare, tot prin PNRR, pentru achiziția a:
- 100 de insule supraterane tip 1, încasetate, cu 5 containere de câte 1.1 metri cubi (mc) pentru cele 5 fracții: biodegradabil; rezidual; sticlă; plastic și metal; hârtie și carton;
- 150 de insule supraterane tip 2 compuse din 5 containere supraterane staționare, cu următoarele capacități pentru cele 5 fracții: biodegradabil: între 2 mc și 3 mc; rezidual: între 2 mc și 3 mc; sticlă: între 2 mc și 3 mc; plastic și metal: între 3 mc și 5 mc; hârtie și carton: între 3 mc și 5 mc;
- 25 de insule tip 3 subterane cu containere individuale, compuse din 5 containere cu următoarele capacități pentru cele 5 fracții: biodegradabil: între 2 mc și 3 mc; rezidual: între 2 mc și 3 mc; sticlă: între 2 mc și 3 mc; plastic și metal: între 4 mc și 5 mc; hârtie și carton: între 4 mc și 5 mc.
Valoarea totală a proiectului pentru achiziția celor 275 de ecoinsule este de 32.010.793 lei cu TVA, reprezentând: cheltuieli eligibile în valoare de 30.734.576 lei cu TVA (100% fonduri PNRR); cheltuieli neeligibile în valoare de 1.276.217 lei cu TVA 5%.
În 2022, primăria a demarat și programul propriu de amplasare de insule ecologice digitalizate, până în acest moment fiind amplasate 74 de ecoinsule, în cartierele Brașovului. Platformele ecologice achiziționate de primărie sunt prevăzute cu un scaner pentru carduri, guri de încărcare comandate de un receptor tactil și un calculator care recunoaște cardul și ține evidența utilizatorilor, precum și a tipului de deșeu depozitat. Gurile de încărcare sunt de 4 culori, fiecare reprezentând un tip de deșeuri: albastru pentru hârtie/carton, galben pentru plastic/metal, verde pentru sticlă și negru pentru deșeul menajer.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply