Începe a doua etapă de instalare a limitatoare de viteză. După ce în weekend au fost montate limitatoare de viteză la șapte treceri de pietoni, de săptămâna aceasta începe montarea acestor sisteme la alte șapte treceri de pietoni.
Această acțiune este realizată în urma solicitării Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, care a constatat că în ultima perioadă s-au înregistat mai multe accidente rutiere, soldate cu victime omenești, produse pe fondul neacordării priorității de trecere a pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumurilor publice.
În cea de a doua etapă fi instalate sisteme de limitare a vitezei la următoarele treceri de pietoni:
b-dul Gării, înainte de sensul giratoriu de la Gară, direcția de mers Hărmanului spre Făget
trecerea de pietoni de pe Calea Făgărașului, în dreptul terminalului RATBv, Stadionul Municipal
Calea Făgărașului, la AgroBârsa
B-dul Muncii, intersecție cu str. Someșului
Limitatoarele instalate în weekend:
pe Calea București, la trecerea de pietoni de la Olmedo
pe Saturn, la Gemeni, înainte de sensul giratoriu, pe sensul dinpre Complexul Mare spre Vlahuță
pe b-dul Victoriei, în dreptul imobilului nr. 9
pe b-dul Griviței, la trecerea de pietoni de la Unicredit
pe B-dul Valea Cetății, la trecerile de pietoni de la Liceul de Artă și de la Școala Gimnazială nr. 25; pe Șirul Livezii.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply