Preşedintele CJ Braşov, Adrian Veștea, a vizitat șantierul pentru construcţia noului pod peste râul Olt, care face legătura între localităţile Comăna de Jos şi Crihalma. Demersurile privind construcţia podului au fost iniţiate de autoritatea judeţeană după dezastrul provocat de inundaţiile din vara anului 2018. Ulterior, graţie eforturilor conducerii CJ Braşov, lucrările au fost preluate şi finanţate de Compania Naţională de Investiţii.
În momentul de faţă mai sunt de instalat câteva elemente metalice şi de făcut mici retuşuri, după care podul va intra în teste. În 20 iunie este programată recepţia finală şi apoi circulaţia pe pod va fi oficial deschisă.
„Construirea acestui pod a fost unul dintre primele proiecte pe care le-am demarat în actualul mandat. În lista de investiţii a CJ Braşov pe anul 2017 am inclus realizarea proiectului tehnic pentru un nou pod la Crihalma, în condiţiile în care aici exista un pod de lemn care punea în pericol viaţa cetăţenilor şi care, în 2018, a fost luat de ape. Ulterior, prin demersurile pe care le-am făcut la Compania Naţională de Investiţii, am reuşit să aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru această investiţie. În cursul anului 2019 s-au realizat lucrările, iar în aproximativ o lună îl vom inaugura. Deja am discutat atât la Ministerul Dezvoltării, cât şi la Compania Naţională de Investiţii, astfel încât să reuşim să deschidem circulaţia pe pod cât se poate de repede. Să nu uităm că în lipsa podului, locuitorii satului Crihalma au fost şi încă sunt nevoiţi să ocolească 37 de kilometri pentru a ajunge în centrul de comună, în loc să parcurgă doar doi kilometri, aşa cum se va întâmpla după darea în folosinţă a construcţiei”, a precizat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.
Acesta este primul pod peste Olt care se construieşte în judeţul Braşov, în ultima jumătate de secol, iar valoarea totală a lucrărilor ajunge la aproximativ 4 milioane de euro.
Sursa foto: Consiliul Județean Brașov
Leave a Reply