Încet, încet, partidele încep să-și anunțe candidații pentru alegerile locale. Astăzi a fost rândul PMP Brașov, care i-a prezentat pe Cătălin Popa pentru Prejmer și Sergiu Huțanu pentru Hărman. Cătălin Popa are experiență politică, din 2012 deținând funcția de consilier local la Prejmer. Sergiu Huțanu are ceva mai puțină experiență, el fiind consilier local la Hărman din 2016.
În cazul localităților Prejmer, Hărman și Sânpetru, partenerii politici nu au respectat protocolul politic semnat în 2016, a spus Mihai Costel, președintele PMP Brașov. Protocolul este unul de dreapta și a fost semnat de PMP, PNL, UDMR și George Scripcaru. Poate așa înțelegeți de ce Brașovul are un viceprimar PMP și unul UDMR, în contextul în care aceste două formațiuni politice au doar două locuri fiecare în CL Brașov. La nivel local, pentru alegerile din 2020 PMP Brașov este deschis pentru alianțe locale de dreapta.
Mai trebuie spus că PMP Brașov este poziționat pe dreapta conservatoare. Mihai Neamțu, vicepreședinte al PMP spune că este un conservatorism modern, după cel american. Pentru a fi mai clar, ei au o poziționare Pro-familie. Rămâne de văzut în ce măsură acest conservatorism american va influența programul politic al PMP Brașov.
Revenind la Prejmer și Hărman, cei doi candidați au fost validați de organizația județeană PMP Brașov, amândoi spunând că cetățeanul trebuie să fie în centrul administrației și că-și propun să eficientizeze cheltuirea banului public.
Pentru Prejmer, Cătălin Popa își propune finalizarea transportului metropolitan, investiții în infrastructura edilitară și de drumuri, construirea de creșe și școli cu after-school și construcția de locuințe pentru tinerii căsătoriți.
La Hărman, Sergiu Huțanu își propune să rezolve problema transportului metropolitan, despre care spune că în acest moment operatorul nu oferă serviciul așa cum ar trebui și că își dorește introducerea transportului operat de RATBV. Și el își propune susținerea învățământului și a culturii și finalizarea investițiilor în infrastructura edilitară și de drumuri.
Leave a Reply