Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila – Postul de Poliție Voila desfășoară activități de depistare a unei femei, în vârstă de 85 ani din satul Voila, com. Voila, jud. Brașov.
Polițiștii au fost sesizați la data de 14 iulie 2020 de către membrii familiei femeii, care au declarat faptul că, persoana în cauză a plecat la data de 13 iulie 2020 de la domiciliul din localitatea Voila, jud. Brașov, în jurul orei 07.00 și nu a revenit până în prezent, în acest sens, la data de 21 iulie 2020, solicitând mediatizarea cazului.
Semnalmente: înălțime: aproximativ 1,60 m, față ovală, ochi verzi, păr grizonant, ten măsliniu, constituție astenică, fără semne particulare.
La momentul plecării, aceasta purta o fustă de culoare albastră, bluză cu mânecă scurtă de culoare închisă, pe cap purta o basma de culoare mov și era încălțată cu cizme de culoare roșie.
Femeia nu deține telefon mobil.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la femeia în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Sursa foto: IPJ Brașov
Leave a Reply