Pentru noua componență a Consiliului de Administrație al RATBV, PNL a propus un membru PSD

În 4 august 2021, Consiliul Local Brașov s-a întrunit în ședință de îndată pentru a aproba noua componență și perioada mandatului pentru Consiliul de Administrație al RATBV.

Mandatul vechiului CA expira și era necesară adoptarea componenței, lucru care s-a făcut pe ultima sută de metri. În acest fel se justifică și ședința de îndată.

Consiliul de Administrație al RATBV care și-a încheiat mandatul a fost compus din:

Marian GEMAN – Presedinte C.A. RATBV S.A.
Marius COSTE – Vicepresedinte C.A. RATBV S.A.
Gabriela VLAD – Membru C.A. RATBV S.A.
George Mihai CORNEA – Membru C.A. RATBV S.A.
Bogdan Florin NASTASE – Membru C.A. RATBV S.A.

Ca apartenență politică, cei 5 erau: PNL – Marian Geman, George Cornea (care ocupă și funcția de director general al RATBV) și Bogdan Năstase; PSD – Marius Coste; iar Gabriela Vlad – în calitate de reprezentant al autorității tutelare, adică al Primăriei Brașov (ea ocupă funcția de director executiv la Direcția Tehnologii Informaționale și Servicii Electronice din cadrul Primăriei).

Mandatul Consiliului de Administrație se stabilește în baza OUG nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și este de patru luni cu posibilitatea de prelungire.

Propunerile pentru noul CA a venit din partea USR PLUS și din partea PNL. Propunerile USR PLUS sunt Marius Chiriac și Ovidiu Paraschivescu (care este și consilier județean din partea USR PLUS). Propunerile PNL sunt Marian Geman (care rămâne în continuare, el fiind președintele CA în mandatul trecut) și Laurențiu Ilie (acesta este membru PSD, figurând chiar pe lista de rezerve din partea PSD la Consiliul Local Brașov). Așadar, PNL Brașov propune un membru PSD Brașov.

Al cincilea membru, reprezentantul autorității tutelare, propus de primarul Brașovului, rămâne Gabriela Vlad. Practic, rămâne aceeași persoană care a fost propusă în mandatul trecut și de fostul primar George Scripcaru.

Hotărârea Consiliului Local Brașov care a vizat numirea membrilor și mandatul în CA RATBV a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Pe partea de competențe, vă las pe dumneavoastră să le stabiliți, după ce o să citiți CV-urile celor cinci membri CA:

CV Marius Chiriac

CV Ovidiu Paraschivescu

CV Vlad Gabriela

CV Geman Marian

CV Ilie Laurentiu

În final, lansez întrebarea următoare: în mandatul noului CA, o să vedem schimbarea directorului executiv al RATBV, George Cornea?

Leave a Reply

Your email address will not be published.