Patru piațete brașovene vor primi primăvara următoare mobilier urban proiectat de elevi și studenți

În perioada 10 – 17 iulie, prin proiectul Hub-In s-a desfășurat școala de vară ,,Orașul ca o sală de clasă”, în care 20 de tineri brașoveni au proiectat, asamblat și testat diverse obiecte de mobilier urban. În plus, aceștia au analizat și documentat interacțiunea publicului cu obiectele prototip. Soluțiile propuse de elevii și studenții brașoveni au vizat amenajările pentru 4 piațete din Centrul Istoric (Piața Brassai, Piața Sfântul Ioan, Piața Paul Richter și Piața Apollonia Hirscher).

Cei 20 de tineri și-au prezentat soluțiile propuse și testate în fața unui juriu format din arhitecți, producători de mobilă, dezvoltatori locali și cadre didactice din mediul universitar de specialitate.

Ideile elevilor și studenților vor sta la baza unor obiecte de mobilier cu caracter semi-permanent, care vor fi produse prin proiectul Hub-In până la finalul anului și vor fi instalate în spațiile publice din Centrul Istoric până în primăvara anului 2024.

Practic, până acum, inclusiv această școală de vară a fost o etapă de studiu în care am încercat să creăm diferite obiecte mai mult sau mai puțin practice, mai mult sau mai puțin ludice. Am încercat să testăm limite și tot acest material va fi preluat de o echipă de proiectare și vom face niște proiecte finale, cum le spunem noi, de amenajare, și fiecare piață va primi unul sau două astfel de obiecte, de tipul celor create în timpul școlii de vară. Desigur, o săptămână e mult prea puțin ca să faci un proiect serios de amenajare în spațiu public și atunci urmează o perioadă de câteva luni în care vom face asta. La primăvară, în principiu, ar trebui în toate cele patru piețe să apară aceste obiecte pornite practic de la testele făcute cu elevii și cu studenții în această școală”, a precizat arhitectul Alexandru Belenyi, coordonatorul proiectului.

Elevii și studenții au fost împărțiți în grupuri de lucru aferente celor 4 piațete, și fiecare echipă a primit un „design kit” format din elemente constructive brute (scânduri, grinzi, scări, șipci etc.) și sisteme de prindere (sfoară, cabluri, șufe etc.), elemente suficiente pentru construcția diferitelor configurații de mobilier urban, destinate utilizării de către cetățeni.

Conform arhitectului Alexandru Belenyi, „fiecare echipă a făcut cel puțin șase sau șapte obiecte diferite în timpul școlii de vară, unii chiar zece, de la spații de odihnă diferite de băncile obișnuite, la instalații tip totem prin care să se pună în evidență clădirile din centrul istoric sau banca cu geometrie variabilă, care poate fi transformată din spațiu de odihnă în linie, într-unul circular, în care tinerii pot avea o discuție în grup”.

Piațetele au fost alese fie pentru că se aflau în zone de interes pentru tineri, fie pentru a le face mai atractive pentru aceștia. Pe tot parcursul acestui proiect, tinerii au fost ghidați de tutori, arhitecți, urbaniști și ingineri specialiști.

În cadrul proiectului Hub-In am selectat un grup de elevi și studenți brașoveni – elevii sunt viitori arhitecți sau urbaniști, studenții urmează cursurile Facultății de industrializarea lemnului și design de mobilier și am constituit Școala de vară Hub-In sau «Orașul ca sală de clasă», un program în cadrul căruia ei pot testa prin diverse obiecte și piese ușoare, variante de mobilier urban care își pot găsi locul în piațetele brașovene. Ceea ce am vrut de fapt este mai mult și un parcurs de cercetare, pentru că ei au trebuit să studieze locul, să afle părerea localnicilor, să obțină informații de la turiști sau de la cei care își desfășoară activitatea în aceste piațete. În afară de această radiografie, au încercat să sintetizeze probleme, să rezolve obstacole, să propună soluții pentru ca aceste piațete să devină mai mult decât parcursuri de tranzit, să devină locuri pentru socializare, pentru petrecerea timpului liber și locuri din care putem vizualiza comorile ascunse ale centrului istoric”, a declarat Leea Mihăilă, directorul ABMEE.

Proiectul HUB-IN

Proiectul HUB-IN este derulat de municipalitate prin intermediul Agenției pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului și este o inițiativă finanțată prin programul „Orizont 2020“ al UE, menit să susțină procesul de regenerare a centrelor istorice, urmând principii de sustenabilitate, combaterea ,,turistificării”, valorificarea patrimoniului și conservarea specificului local.

Alături de municipiul Brașov, din grupul orașelor pilot fac parte: Angoulême (Franța), Belfast (Irlanda), Genova (Italia), Lisabona (Portugalia), Nicosia (Cipru), Slovenska Bistrica (Slovenia) și Utrecht (Olanda).

Consorțiul proiectului se bucură de prezența mai multor specialiști și experți:

  • ENERGY CITIES– Asociația Europeană a Autorităților Locale aflate în Tranziție Energetică
  • EAHTR– Asociația Europeană a Orașelor și Regiunilor Istorice
  • CROWDFUNDING HUB– Centrul European de Expertiză în Finanțare Alternativă și Comunitară
  • FUTURE CITIES CATAPULT– Centrul pentru Propulsarea Orașelor Inteligente

HUB-IN va dezvolta un cadru comun pentru stimularea transformării zonelor urbane istorice. Catalizator pentru inovare și antreprenoriat, acest cadru va viza păstrarea identității unice a zonei istorice și a valorilor sale naturale, sociale și culturale. Transformarea zonelor urbane nu se va limita la conservarea patrimoniului centrelor istorice, ci și la alinierea acestora la principiile sustenabilității.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.