Cosmin a publicat astăzi, 7 februarie 2023, un nou video pe canalul de TikTok al Primăriei Brașov. Prin acest video ne informează ceartă că nu dăm zăpada de pe trotuare. Și ne mai spune că putem primi amendă de 2.500 de lei.
Să vă reamintesc cine este Cosmin Mihail Albert și apoi îl întreb pe el și Primăria Brașov despre Ordonanța de Guvern nr. 21 din 2002, pe care o invocă în video.
La data de 1 ianuarie 2023, Cosmin, în calitatea sa de membru USR, a împlinit doi ani de luat salariu din bani publici pentru a face ce vrea pe un canal oficial al Primăriei. Acesta a fost angajat la Agenția Metropolitană Brașov și apoi la Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, având funcția de asistent relații publice și comunicare. Doar că la cele două agenții Cosmin, nu lucrează nimic, nu se ocupă de comunicare.
Acum, să trecem la deszăpezire și OG nr. 21 din 2002. În video, Cosmin spune că persoanele fizice trebuie să dea zăpada, că așa zice legea. Și e corect până aici, doar că nu spune tot. OG nr 21 din 2002, la art. 9 lit. h) spune că persoanele fizice au obligația să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate și de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale.
Așadar, legea spune că orice consiliul local trebuie să aprobe niște norme. Asta înseamnă că trebuie explicat ce înseamnă să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor, ce anume trebuie să facă oamenii.
Am cerut Primăriei Brașov aceste norme. Am primit Regulamentul – Cadru al serviciului de salubrizare și deszăpezire a Mun. Brașov și trimitere la art. 107, lit q) care spune „Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, instituții publice de pe raza Mun. Brașov au următoarele obligaţii: să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc”.
Observați că nici măcar nu preia articolul de lege, ci doar o parte. Problema este că municipiul Brașov nu are norme privind îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate și de pe locurile de parcare pe care le folosesc.
Și atunci, dacă autoritatea locală nu are norme stabilite, deși legea i-o cere, cum dă amenzi?
Dar ce facem cu zăpada?
Cosmin spună că „cine a nins să strângă”. Merg și miștourile pe un canal de comunicare oficial? Nu. Și ne utităm la regulament, adică la un act normativ, că doar așa ar trebui să funcționeze o autoritate publică. Și avem un articol interesant:
ART. 64
„(1) Autorităţile administraţiei publice locale, trebuie să stabilească locurile de depozitare sau de descărcare a zăpezii care a rezultat în urma îndepărtării acesteia de pe străzile pe care s-a acţionat manual sau mecanizat.
(2) Locurile de depozitare vor fi amenajate astfel încât:
a) să nu permită infiltrarea apei rezultate din topire în sol;
b) suprafaţa depozitului să fie suficient de mare pentru a permite depozitarea întregii cantităţi de zăpadă provenite din aria de deservire aferentă;
c) dimensionarea să se realizeze pentru 50% din cantitatea medie multianuală de zăpadă, comunicată de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru localitatea respectivă, căzută pe suprafaţa pentru care se realizează operaţia de deszăpezire, corelată cu unghiul taluzului natural pentru zăpada depozitată;
d) să fie prevăzute cu sistem de colectare a apei provenite din topire şi de deversare a acesteia numai în reţeaua de canalizare a localităţii, în punctele avizate de operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
(3) Zăpada rezultată din activitatea de deszăpezire poate fi descărcată în căminele de canalizare avizate în prealabil de operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
(4) Se interzice depozitarea zăpezii pe trotuare, în intersecţii, pe spaţii verzi sau virane.
(5) Încărcarea, transportul, descărcarea şi depozitarea zăpezii şi a gheţii acesteia trebuie să se realizeze în maximum 12 ore de la terminarea activităţii de deszăpezire.
(7) Transportul, depozitarea şi descărcarea zăpezii şi a gheţii formate pe carosabil se realizează concomitent cu operaţia de deszăpezire.”
Vedeți punctul (4) Se interzice depozitarea zăpezii pe trotuare, în intersecţii, pe spaţii verzi sau virane. Și ce facem cu zăpada? Ne uităm la același art. 64, punctele (1) și (2) pentru răspuns.
Așadar, Cosmin, Primăria Brașov, domnule primar, înainte să aplicați amenzi, de ce nu avem norme? De ce se pune zăpada pe trotuare și pe spații verzi? Autoritatea locală a stabilit locuri de depozitare a zăpezii în conformitate cu acest regulament?
Sursa foto: captură ecran
Leave a Reply