În luna mai a acestui an Primăria Brașov anunța că termenul de finalizare pentru lucrările de la podul Fartec s-a prelungit pentru anul viitor. Astăzi anunță că ar putea fi gata până la finalul acestui an.
Zilele acestea se toarnă grinzile de parapet pentru zona trotuarului, atât între trotuar și carosabil, cât și pe marginea exterioară a pasajului, ultima etapă înainte de turnarea asfaltului și montarea parapetelor metalice, pe primul tronson al pasajului Fartec.
„Astăzi turnăm grinzile de parapet pietonal și direcțional, ultimele lucrări pe primele patru deschideri ale pasajului Fartec, urmând ca, în două săptămâni, să turnăm asfaltul, să punem parapetele, să terminăm 100% primele patru deschideri ale acestui pasaj. Până la sfârșitul anului sperăm să terminăm pe celelalte trei deschideri ale podului. În aproximativ trei săptămâni vom ridica tot podul, circa 1.600 de tone, pentru fixarea aparatelor de reazem și aducerea pasajului la nivelul final, aliniat cu calea de rulare. Lucrarea ar fi trebuit să fie gata în 24 de luni de la momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, însă noi vom încerca să terminăm cu șase luni mai devreme, adică până la sfârșitul acestui an. Este o lucrare foarte dificilă, pentru că toate activitățile pe care le-am avut sunt lucrări unicat și cu dimensiuni atipice, totul fiind făcut la fața locului, manual”, a declarat ing. Mihai Filip, șef de șantier pasaj Fartec.
Pasajul a fost construit la începutul anilor ‘70 și în momentul începerii lucrărilor se afla într-o stare de degradare foarte accentuată. Lucrarea este una dificilă, pentru că multe dimensiuni ale componentelor sunt atipice și nu respectă standardul din proiectul inițial. Fiecare pilon și fiecare element are nevoie de foarte multă manoperă. La finalul lucrărilor, există trei obiective ce trebuie atinse: menținerea capacității portante, respectarea normativelor seismice actuale și prelungirea duratei de funcționare cu cel puțin 25 de ani.
În perioada iulie-august au fost executate următoarele lucrări de reparații capitale la Pasajul rutier Fartec:
Lucrări la infrastructură
– armare, cofrare și turnare beton la rigla pilelor P10, P11, P12 și P13;
– armare, continuizări la pilele P5, P6, P7;
– săpătură în zona culeei C2;
– armare și cofrare rigla de la pilele P1, P2, P3.
Lucrări la suprastructură
– turnare beton placă suprabetonare la deschiderile D1, D2, D3, D4;
– armare placă de suprabetonare la deschiderile D5, D6, D7, D8;
– armare și turnare grinzi longitudinale pentru la deschiderile D1, D2, D3, D4.
Date despre lucrare:
Pasajul rutier Fartec
- Executant: Asocierea SC RECON SA– SC PRINFO SRL
- Obiect: Proiectare și execuție RK Pasajul b-dul Griviței (Fartec) -continuare lucrări
- Valoare: 6.625.442,71 lei cu TVA + 9.218.824,33 lei = 15.844.267,04 lei cu TVA
Din cauza stării avansate de degradare a pasajului situat pe B-dul Griviței – Fartec construit în perioada 1970-1971 și a concluziilor expertizelor tehnice (ultima realizată în aprilie 2018) a fost demarată procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de reparaţie capitală a podului pentru asigurarea următoarele performanțe tehnice, respectiv :
- Menţinerea capacităţii portante a pasajului conform clasei de încărcare pentru care s-a făcut dimensionarea iniţială a pasajului
- Asigurarea structurii la situația de proiectare seismică conform normelor actuale.
- Prelungirea duratei de exploatare cu cel puţin 25 ani după execuția tuturor lucrărilor proiectate (Potrivit executantului, la finalul lucrărilor durata de viață va fi de 50 de ani.)
Amplasamentul podului, care supra-traversează prin 6 din cele 16 deschideri mai multe căi de circulație rutiere și feroviare care trebuie păstrate în funcțiune și protejate pe timpul execuției, face foarte dificilă execuția lucrărilor. Fiind o lucrare de reparații capitale, în faza de elaborare a proiectului tehnic s-a constatat necesitatea extinderii lucrărilor de reparaţii/consolidare și asupra altor elemente care nu au fost avute în vedere în faza anterioară, atât ca urmare a constatării stării tehnice a unor elemente în urma operaţiilor de demolare, cât și din considerente de calcul structural, în baza breviarelor de calcul. Din aceste motive, detaliile de execuție, cât și tehnologiile avute în vedere inițial, se modifică și se completează continuu în faza de execuție.
Principalele lucrări de intervenție sunt:
- Consolidare infrastructura pod : fundații pile (piloni) și elevații
- Lucrările pentru devierea și restabilirea circulației rutiere și feroviare
- Lucrările de racordare a rampelor de acces
- Lucrări cu specific feroviar
- Liftarea tehnologică a suprastructurii
- Continuizare grinzi. Refacere dală
- Lucrări la calea de pod
- Reparația și protecția suprafețelor din beton de la intradosul suprastructurii podului
- Testarea podului în regim static și dinamic
Lucrările implică unirea grinzilor în tronsoane de câte 4 deschideri și necesită ridicarea tuturor grinzilor și înlocuirea tuturor aparatelor de reazem pentru respectarea normelor de proiectare antiseismice actuale.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply