Legea care prevede dotarea cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, precum și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt a fost publicată în Monitorul Oficial, anunță Clubul de Cicloturism Napoca.
„Este un pas înainte mic, dar important, mai ales că e și printre foarte puținele îmbunătățiri ale cadrului legal cu rang de lege care privește în mod specific utilizarea bicicletei.
Prevede că „vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, precum și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt” următoarele:
– clădiri publice
– clădiri de utilitate publică
– unitățile de învățământ preuniversitar de stat
– piețele agroalimentare
– târgurile
– autogările
– stațiile de cale ferată care deservesc trafic de călători
Se mai prevede că în comisiile de recepție trebuie inlcuși reprezentanți ai ONG-urilor. Nu se precizează ce fel de ONG, dar s-ar subînțelege că e vorba de organizații de bicicliști sau de mobilitate durabilă.
Guvernul urmează să emită în următoarele 60 de zile norme de aplicare, iar realizarea efectivă a acelor parcaje trebuie facută în termen de 180 zile de la intrarea în vigoare a normelor.”
Monitorul Oficial nr. 1079/13.11.2020, Legea 250/2020 privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice.
Sursa foto: Dutch Cycling Embassy
Leave a Reply