Masa Critică Brașov, vineri, 26 august 2022

Asociația Tot Mai Verde din Brașov vă invită azi, 26.08.2022, să participați la Masa Critică.

Acesta este un eveniment cu un scop ecologist, care are rolul de a promova bicicleta ca mijloc de transport ecologic, economic, sănătos şi de multe ori mai rapid prin oraș dar și de a atrage atenția autorităților asupra necesității dezvoltării unei infrastructuri bine puse la punct pentru circulația bicicliștilor.

La eveniment se estimează un număr de aproximativ 80 de persoane de toate vârstele. Acțiunea constă într-o plimbare pe biciclete, cu plecare de lângă Primăria Brașov (la Lupoaică), str.  blvd. Eroilor, blvd. 15 Noiembrie, Calea București, giratoriu Poienelor, blvd. Saturn, blvd. Alexandru Vlahuță, blvd. Gării, str. Aurel Vlaicu, blvd. Griviței, str. 13 Decembrie, blvd. Iuliu Maniu, Primărie. Traseul are 13 km și poate fi parcurs fără a cauza blocaje majore în trafic.

Recomandări pentru participanți

Asociația Tot Mai Verde recomandă celor care doresc să participe la eveniment, să respecte legislația rutieră în vigoare. Printre ele, amintim:

– să folosească casca de protecție

– să aibă bicicleta echipată cu sistem de avertizare sonoră

– să aibă bicicleta echipată cu sistem de iluminat cu lumini albe și roșii

Program:
17:30 – 18:00  Întâlnire la Primăria Brașov (la Lupoaică)
18:00 Pornire traseu: Primăria Brașov (la Lupoaica), str. blvd. Eroilor, blvd. 15 Noiembrie, Calea București, giratoriu Poienelor, blvd. Saturn, blvd. Alexandru Vlahuță, blvd. Gării, str. Aurel Vlaicu, blvd. Griviței, str. 13 Decembrie, blvd. Iuliu Maniu, Primărie.

Pe toată lungimea traseului se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2002.

Sursa foto: Asociația Tot Mai Verde

Leave a Reply

Your email address will not be published.