Produs de Mandragora și distribuit în România de Iadasarecasa, MALMKROG de Cristi Puiu va putea fi văzut într-o proiecție specială la Brașov programată pentru 6 noiembrie, ora 19:00 la Centrul Cultural Reduta.
După un parcurs internațional remarcabil care a început în 2020 la Berlinale – unde a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun Regizor în cadrul secțiunii Encounters a festivalului și a continuat cu premiera franceză urmată de multiple aprecieri din partea criticii de specialitate, MALMKROG a fost prezentat în cadrul Selecției Oficiale la New York Film Festival, Moscova IFF sau la Sarajevo, dar și în cele mai importante festivaluri din țară: TIFF, Les Films de Cannes à Bucarest sau Anonimul IFF. Din 1 octombrie cel mai recent și ambițios proiect al cunoscutului regizor român, Cristi Puiu, va putea fi văzut de publicul larg în cinematografele din toată țara.
E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi, trecut demult în proprietatea unor nobili înrudiți cu familia Rurikovici, câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună. Sunt cinci la numar, și fiecare pare să aparțină unei alte lumi. Olga, cea mai tânară dintre ei, se ocupă cu editarea de cărți religioase; Nikolai, logodnicul Olgăi, e filosof; Ingrida este soția generalului Andrei Nikolaevici Shatilov; Edouard este un politican în ascensiune; Madelaine este o celebră pianistă.
Undeva, într-unul dintre dormitoare, ultimul descendent al familii Apafi – bătrân, orb și obligat să stea la pat din pricina unei paralizii – se află sub îngrijirea unei sore medicale.
Imediat după micul-dejun, cei cinci se întorc la obisnuita lor partidă de whist și la veșnicile discuții, care îi sunt asociate în mod tradițional. De-această dată, însă, controversa pe care o stârnește titulatura de “armată întru-Hristos” nu pare să conducă la un consens oarecare, ba dimpotrivă, ia proporții, se ramifică, deschizând noi și noi teme, continuându-se în timpul prânzului și intrând în impas la ora ceaiului.
Nimic din ceea ce se întâmplă în acest Ajun de Crăciun nu pare să conțină semnele cataclismului. E sfârșit de decembrie, și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume.
Critica internațională a apreciat lungmetrajul realizat în coproducție cu Iadasarecasa (Romania), Sense Production, Cinnamon Films (Serbia), Film i Väst, Doppelganger (Suedia), Bord Cadre Films (Elveția), Produkcija 2006 Sarajevo (Bosnia și Herţegovina), Sisters and Brothers Mitevski (Macedonia de Nord) ca fiind „o capodoperă plină de intensitate” (Die Presse), „o experiență cinematografică” (Variety), „o punere în scenă rafinată” (Variety), „o dramă cerebrală care rămâne să îți trăiască în gânduri” (Variety), „un film în care camera observă totul cu o privire discretă și senzuală” (New York Times), „Malmkrog oferă unul dintre cele mai extraordinare cazuri de adaptare din istoria cinematografiei” (Sight&Sound), „un tur de forță fascinant, pus în scenă magistral” (Kurier), „un film minunat și inteligent” (Cineman.ch), „un cinema fără compromisuri” (The Hollywood Reporter), „un film unic și curajos” (Taz), „trei ore și douăzeci de minute de absolută delectare” (Le Point).
Din distribuție fac parte actorii: Frederic Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot, István Téglás, Edith Alibec, Sorin Dobrin, Judith State. Scenariul, o adaptare a textului ‚Trois entretiens’ de Vladimir Solovyov, este semnat de Cristi Puiu, imaginea de Tudor Vladimir Panduru RSC iar producătorul filmului este Anca Puiu.
„Acest film de o seriozitate formidabilă și aproape intimidantă, este admirabil și revigorant în felul său, fără a face concesii la nimic atât de neserios precum divertismentul sau chiar drama”, titrau cei de la Variety despre MALMKROG care a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii România, Film Center Serbia, Canton Sarajevo – Ministry of Culture and Sports, North Macedonia Film Agency și Televiziunea Română.
MALMKROG by Cristi Puiu a avut premiera în cinematografe pe 1 octombrie. Agentul Internațional de vânzări este Shellac. Mai multe informații găsiți și pe pagina de Facebook a filmului.
Bilete online AICI.
Sursa foto: Centrul Cultural Reduta
Leave a Reply