#LOCALE2020 | Mihai Codruț Nanu – Creșele din Brașov: locuri puține, spații insuficiente

Municipiul Brașov are 8 creșe funcționale, însumând 805 locuri. Pe perioada pandemiei, numărul de locuri este redus la 467, putând acoperi un necesar maxim de 600 de copii, prin rotație.

Care este cererea?
În anul școlar 2019-2020, s-au înregistrat 1654 de cereri în creșele brașovene, adică dublu față de capacitatea maximă și de 4 ori mai multe decât în situația actuală de pandemie.

Creșele noi, insuficiente
Astăzi în Brașov se construiește o creșă în cartierul Astra pe str. Apollo cu un număr de 80 de locuri, dar presiunea mare este în cele două cartiere noi ale Brașovului, Tractorul nou și Avantgarden Bartolomeu. O creșă în cartierul Coresi de 60 de locuri și alta în Avantgarden Bartolomeu pentru care am și strâns cca 3.500 de semnături acum doi ani de 60-70 locuri sunt in stadiul de licitație a proiectării.
Însumând pe cifre maximale, mai putem adăuga în viitorii 3-4 ani un număr de 210 locuri în creșe, dar nu depășim 1015 locuri, ceea ce înseamnă că pe viitor vor rămâne cel puțin 600 de copii fără loc în creșele din Brașov. Asta dacă ne uităm doar la cifrele de anul trecut, dar autoritățile ne amenință că Brașovul se va confrunta cu un exod al tinerilor din toată țara, în știrile ultra-exagerat-pozitive este declarat oraș-magnet. Ori asta ne poate duce cu gândul la câteva mii de copii care nu vor avea varianta unui loc la creșele de stat.

Soluții
Pe lângă exproprieri care trebuie gândite din timp – o creșă cu o capacitate de 100 de locuri necesită un teren de 1,2 ha, mai sunt și alte variante care pot avea caracter imediat.
Una din ele o putem regăsi la Cluj, unde Emil Boc și-a luat în serios funcția și pe zona de tineret și aduce ca soluție un voucher de până 150€ pentru tinerele familii, în funcție de venituri. Voucher care poate fi folosit atât în creșele private, cât și pentru plata unor bone.
Comparând, Clujul va da în folosință în anul școlar 2020-2021 nu mai puțin de 430 de noi locuri în creșe.

Sursa foto: Creșe Galați

Situația din Cluj la acest LINK

Textul este preluat în întregime și face parte din comunicările politice, trimise de candidați și partide spre publicare în Litera 9, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale 2020.

Leave a Reply

Your email address will not be published.