Viitoarea creşă care se construieşte pe strada Apollo din Astra a primit prima vizită de monitorizare din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru – finanţator al proiectului. Viceprimarul Costel Mihai şi expertul tehnic al ADR Nicoleta Stelea au vizitat şanterul, reprezentanta finanţatorului arătându-se mulţumită de modul în care evoluează proiectul şi de calitatea lucrărilor realizate până acum.
„Aceasta a fost prima vizită de monitorizare a finanţatorului, de la semnarea contractului, reprezentanta ADR Centru arătându-se impresionată plăcut de modul în care au decurs lucrările până acum. Concluziile sale au fost că obiectivele specifice definite în contractul de finanțare sunt în curs de realizare și nu sunt întârzieri în execuția lucrărilor. Stadiul implementării proiectului din punct de vedere financiar este de 47,8%, iar din punct de vedere fizic este de circa 65%. Personal, păstrez în permanenţă legătura cu constructorul pentru a vedea cum evoluează acest proiect şi am toată încrederea că până primăvara viitoare vom avea încă o creşă pe care să o punem la dispoziţia braşovenilor, în cartierul Astra“, a declarat viceprimarul Braşovului, Costel Mihai.
Lucările se desfăşoară pe 3 zone diferite de clădire, cele mai avansat fiind Tronsonul 3 şi Tronsonul 2. Aici au fost finalizate integral construcţiile de rezistenţă, zidărei şi tencuieli, hidroizolaţie şi hidranţi, iar cele de tâmplărie şi termoizolare sunt, de asemenea, aproape de final. Pe cele două tronsoane de clădire se lucrează deja şi la instalaţiite sanitare, electrice şi termice care sunt finalizate în medie, în proporţie de 50%. Pe Tronsonul I de clădire, început ultimul, lucrările de rezistenţă sunt la 95%, iar cele la zidărie, la 50%.
Construirea noii creşe, de pe strada Apollo a început în august 2019, când Primăria Braşov a predat amplasamentul din Astra către constructorul AEON Building Braşov. Termenul de finalizare prevăzut în contract este de 31.03.2021. Investiţia pentru ridicarea acestei unităţi se ridică la 10.213.691 de lei.
Noua creşă va avea 80 de locuri situate la parter. Tot la parter vor fi spaţiul pentru depozitare material didactic, sala pentru activităţi senzoriale, un cabinet medical, un izolator, vestiare şi oficii. La demisolul clădirii va fi o bucătărie, magazii, biberoneria, spălătoria, uscatoria, călcătoria, magazia de întreţinere, grupuri sanitare, duşuri şi vestiare pentru personal, spaţii de depozitare şi camera tehnică. Imobilul va avea şi un etaj, cu spaţii administrative, unde se va muta sediul Serviciului Public Administrare Creşe, care acum se află la creşa din Craiter.
Sursa foto: Costel Mihai
Leave a Reply