La jumătatea perioadei de înscrieri la licență, Universitatea Transilvania anunță că are 3.642 de candidați, aproape jumătate din locurile disponibile

La toate cele 18 facultăți ale Universității Transilvania din Brașov înscrierile se fac on-line în perioada 8-15 iulie 2020. În perioada 16-19 iulie se vor desfășura probele practice la Facultatea de Muzică, probele eliminatorii la programele din domeniul Științele Educației.

Afișarea listelor cu candidații admiși, cu excepția celor care susțin examen la Facultatea de Medicină, va avea loc pe 20 iulie. Probele de concurs pentru specializările de la Facultatea de Medicină vor avea loc în 26 și 27 iulie, urmând ca rezultatele să fie comunicate pe 27, respectiv 28 iulie.

La jumătatea perioadei de înscriere la programele de licență situația arată în felul următor la Universitatea Transilvania din Brașov:

Număr total locuri 7.410, iar număr de candidați înscriși 3.642. Un procent de ocupare de aproximativ 50%. Dintre acestea, 6.050 sunt programe la zi, unde sunt înscriși 3.376 candidați.

La programele de licență cu frecvență redusă sunt 475 de locuri și 77 de candidați înscriși.

La programele de licență cu învățământ la distanță sunt 885 de locuri și 189 de candidați înscriși.

Leave a Reply

Your email address will not be published.