La inițiativa Asociației Culturale Artessentia își dau întâlnire peste 140 de artiști în cadrul Salonului de Artă Contemporană TEMPUS VERNUM

Asociația Culturală Artessentia vă invită la vernisajul Salonului de Artă Contemporană TEMPUS VERNUM.

Salonul dedicat celebrării primăverii este cuprins în două expoziții și se desfășoară pe simezele a două spații diferite: Centrul Cultural Apollonia și Galeria 9 – Brașov.

Vernisajul va avea loc vineri 15 martie la ora:
– 17:30 la Centrul Cultural Apollonia,
– 19:00 la Galeria 9

Sub frontispiciul artelor vizuale, la inițiativa Asociației Culturale Artessentia – își dau întâlnire peste 140 de artiști cu competențe evidențiate, cu realizări aprofundate în medii diferite – fiecare aducând în fața publicului reflecția, contemplația, emoția, viziunea proprie și discursul personal, țesut pe marginea mirabilei renașteri anuale a naturii. Legați de această temă, expozanții au creat o mare unitate în diversitate. Sunt prezentate uimitoare destăinuiri aparent succinte, dar infuzate spiritual, însuflețite de un mare har, detașându-se prin ilustrări și ipostaze complexe și prin impresionante exprimări cromatice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.