La data de 30 aprilie 2020, Consiliul Local Brașov a aprobat alocarea sumei de 950.000 lei pentru achiziționarea unei autospeciale pentru transportul pacienților înalt contagioși, care va fi pusă la dispoziția ISU Brașov.
„Astăzi am propus Consiliului Local, iar acesta a aprobat, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului municipiului Brașov, în așa fel încât să suplimentăm lista de investiții și să alocăm suma necesară pentru achiziționarea unui echipament auto care are toate dotările necesare pentru a interveni în cazuri cu risc mare de infecție și pentru transportul persoanelor aflate într-o asemenea situație”, spunea George Scripcaru.
Astăzi, Primăria Brașov anunță că singura firmă care a depus o ofertă pentru furnizarea acestei autospeciale este SC Deltamed SRL. Despre Deltamed SRL, Libertatea spune că este „firma favorită a DSU și IGSU din ultimul deceniu”.
Firma Deltamed este deținută de Gorgan Vasile Dan (80%), Gavrilă Georgeta Daniela, (10%), cei doi fiind și administratori, Osan Dan Ioan (5%) și Osan George Mihai (5%).
În perioada 2016 – 2018, Deltamed înregistrează o creștere semnificativă în cifra de afaceri: 2016 – 36.657.703 lei, 2017 – 70.921.945 lei și 2018 – 156.300.550 lei. Și profitul net crește semnificativ de la 1.057.622 lei în 2016 la 12.406.742 lei în 2018.
Conform caietului de sarcini, această autospecială este una multirol, care să poată transporta până la șase pacienți, dintre care patru pe tărgi și două pe scaune. La sfârșitul lunii trecute, Consiliul Local a aprobat, la propunerea primarului, alocarea sumei necesare pentru achiziționarea acestei autospeciale având în vedere că ISU Brașov nu dispune de o astfel de autospecială, iar pentru transportul pacienților, în special cei contagioși, se apela la sprijinul ISU Covasna.
Valoarea estimată a achiziției este de 792.319,38 lei, iar termenul maxim de livrare este de 25 de zile. Având în vedere necesitatea achiziției acestei autospeciale.
În momentul prezentării propunerii în Consiliul Local, primarul George Scripcaru a subliniat importanța acestei achiziții pentru siguranța și sănătatea brașovenilor. El a precizat că fiind vorba de un echipament complex, autospeciala va putea fi utilizată atât în perioada aceasta, pentru intervenții la pacienți suspecți de coronavirus, cât și în alte situații de urgență. Acest echipament va fi proprietatea municipiului Brașov și va fi dat în folosință Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
„Este vorba de o autospecială multirol. Noi am avea nevoie de o autospecială de transport personal și victime multiple, având în vedere și situația dată de Covid, și nu numai – pentru că am mai trecut și printr-o situație de amenințare cu Ebola. Este o mașină extraordinară, ținând cont că se poate transforma într-o autospecială de transport pacienți înalt contagioși. Ambulanța are capacitatea de a crea presiune negativă la interior și astfel împiedică propagarea agentului patogen spre exterior. În plus, această mașină are și un sistem de filtre HEPA foarte performant. Mașina poate evacua până la șase victime în același timp, dintre care patru pe targă. În plus, din dotarea ei fac parte și patru izolete, foarte necesare în acest moment. Având în vedere că avem foarte multe misiuni în județ și municipiu, majoritatea pacienților sunt internați în spitale din municipiul Brașov, iar ambulanțele nu oferă aceste condiții de transport eficient și o siguranță ridicată, o astfel de autospecială este foarte importantă pentru noi. Acum nu avem o astfel de autospecială și trebuie să cerem sprijinul colegilor de la Covasna, dar trebuie subliniat că nu este utilă numai în cazuri de intervenție Covid, ci și la multe accidente unde sunt victime multiple care pot fi evacuate deodată, în condiții foarte bune”, preciza inspectorul șef al ISU Brașov, lt. col. Lucian Dumitru Marciu, invitat on-line la ședința Consiliului Local în care s-a aprobat această investiție.
Detalii tehnice, conform caietului de sarcini:
Autospeciala se va livra cu următoarele echipamente și dispozitive medicale:
– 4 Brancarde colapsabile, cu 4 roți, conform DIN 13024, capacitate 150 kg;
– 2 izolete transport pacienți infectați;
– 2 saltele vacuum Spencer, cu pompă și kit de reparație;
– 1 targă-lopată tip MeBer;
– 3 butelii oxigen de 10 litri;
– 3 reductoare de presiune;
– 4 kit-uri tubulatură oxigen;
– 4 cuple rapide DIN;
– 3 suporturi pentru butelii de oxigen;
– 4 umidificatoare;
– 4 debitmetre cu cuplă rapidă;
– 4 ventilatoare automate;
– 4 suporturi fixare ventilator pe sistemul de ancorare al tărgilor, la capul pacientului;
– 4 cabluri de conexiune rapidă ventilator la sistemul de oxigen;
– 2 aspiratoare pentru secreții portabile;
– 1 defibrilator semiautomat;
– 4 monitoare pacient portabile;
– 2 rucsacuri;
– 1 set materiale curățenie și dezinfecție;
– 1 cuțit pentru tăiere centuri de siguranță;
– 1 ciocan spargere geam;
– 2 triunghiuri reflectorizante;
– 2 extinctoare.
Se va asigura posibilitatea comunicării între compartimentul transport victime și postul de comandă al autovehicolului prin sistem interfon.
Compartimentul pentru transport victime va fi echipat cu următoarele dispozitive electrice:
– Preîncălzitor motor;
– 2 convertizoare 12V pentru tensiunea de lucru a monitoarelor;
– Încălzitor electric 2000 W;
– Termostat pentru încălzitorul electric;
– Ventilator electric de tavan, cu 2 sensuri și lumină integrată;
– Sistem de încălzire/răcire integrat cu sistem de filtro-ventilație HEPA, cu posibilitatea asigurării presiunii negative în compartimentul medical;
Compartimentul pentru transport victime va fi prevăzut cu suporturi pentru următoarele:
– 1 suport targă lopată;
– 2 suporturi brancarde pliabile;
– 4 suporturi de monitor;
– 2 suporturi pentru rucsac sau geantă de urgență;
Compartimentul pentru transport victime va fi prevăzut cu sistem de dezinfecție.
Iluminarea se va realiza cu 4 lămpi fluorescente de 24 W.
Formula de tracţiune va fi 4×4, cutie de viteze manuală sau automată, cu suficiente rapoarte pentru a asigura deplasarea în toate condiţiile de rulare pe drumurile publice.
Autospeciala va fi echipată cu cel puţin cu un dispozitiv de blocaj al diferenţialului sau cu un sistem mecanic sau electronic care asigura un efect similar. Ea va dispune de sistem anti-blocare la frânare al roţilor și sisteme de asistenţă la pornirea în rampă și la coborârea pantelor.
Sursa foto: Deltamed
Leave a Reply