KineDok la Brașov – Deschidere – Atonal Glow
KineDok România aduce pentru al 9-lea an consecutiv filme documentare creative la Brașov. Proiecțiile au loc în fiecare marți (21. și 28. noiembrie, respectiv 5. si 12. decembrie) și vor fi urmate de discuții cu invitați speciali.

 

STRĂLUCIRE ATONALĂ / Atonal Glow – marți, 21 noiembrie, ora 18:00
Regie: Alexander Koridze
Georgia, 2021, 69 minute

 

SINOPSIS
Tsotne avea doar 10 ani când a compus prima sa piesă pentru pian. Tânărul muzician locuiește împreună cu bunica sa, Nina, care îl ajută să-și dezvolte talentul. Documentarul lui Alexander Koridze explorează noțiunea de talent precoce, între jocurile copilăriei și așteptările de sub lumina reflectoarelor.
După proiecție, vom audia câteva momente muzicale în interpretarea tinerilor pianiști Giulia Șerban-Bălțățeanu, Teodora Țuțu, Ștefan Rus și Rareș Șerban, elevi la Liceul Vocațional de Muzică “Tudor Ciortea” Brașov, clasa prof. dr. Mihaela Itigan.
__________________________________
KineDok este un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme care nu circulă în cinematografele obișnuite și să participe la dezbaterile animate de după proiecții, unde sunt invitați regizori, protagoniști și specialiști locali din diferite domenii.
_______
Organizator local: Asociația Artburg, Centrul Multicultural al Universității Transilvania

Leave a Reply

Your email address will not be published.