Pietonii, categorie numeroasă de participanţi la trafic, este cea mai supusă riscului de accident. Ignorarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto, dar şi de către pietoni se soldează de cele mai multe ori cu accidente grave.
În municipiul Braşov, în urma neacordării priorităţii pietonilor de către conducătorii auto la trecerile special amenajate pentru aceştia, anul trecut au fost înregistrate peste 30% din totalul de accidente grave produse.
Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Rutier Brașov, inițiază Campania de prevenire a accidentelor de circulație „PROTEJAȚI PIETONII!”, care se va desfășura în perioada martie-mai 2020 în municipiul Brașov.
Scopul campaniei este de conştientizare a pietonilor şi conducătorilor auto, asupra necesității respectării normelor rutiere la trecerile pentru pietoni.
Campania își propune realizarea şi distribuirea de materiale cu recomandări preventive grupurilor țintă (conducători auto și pietoni), postarea unor informații utile pe site-ul I.P.J.Brașov, diseminarea unor materiale educativ-preventive în unitățile de învățământ preuniversitar și în şcolile de conducători auto de pe raza mun. Brașov, organizarea unor acțiuni de prevenire și impunere a legii în zona trecerilor pentru pietoni unde s-au înregistrat în mod frecvent evenimente rutiere soldate cu victime.
Totodată, vor fi difuzate spoturi audio-video la posturile radio-tv locale și pe ecranele digitale din mun.Brașov, pentru atenționarea conducătorilor auto privind obligativitatea acordării priorității la trecerile pentru pietoni.
Poliția Brașov, recomandă conducătorilor auto să reducă viteza, să conducă cu atenţie sporită în zona trecerilor pentru pietoni și sa acorde prioritate pietonilor conform legislației în vigoare, iar pietonilor, să traverseze regulamentar după o asigurare prealabilă și fără a folosi telefonul mobil sau orice dispozitiv electronic care le poate distrage atenția.
Leave a Reply