Ioana Ionescu – Recital de pian – În memoriam Mihaela Ursuleasa

În memoriam Mihaela Ursuleasa
Ioana Ionescu | pian
Vineri, 20 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multicultural, va avea loc recitalul În memoriam Mihaela Ursuleasa.

Programul cuprinde: Ludwig van Beethoven – 32 de Variațiuni în do minor, Paul Constantinescu – Trei piese pentru pian solo de ( Joc, Cântec și Joc dobrogean), Béla Bartók – Două dansuri românești, op 8 și George Enescu – Suita, op 10 in re major. Recitalul este dedicat pianistei Mihaela Ursuleasa, de la dispariția căreia s-a împlinit un deceniu, iar piesele propuse în cadrul evenimentului se regăsesc și pe albumele înregistrate de aceasta: Piano & Forte (2010) și Romanian Rhapsody (2011).

Ioana Ionescu (născuta la 21 decembrie 1987) a început studiul pianului la vârsta de 7 ani, la Liceul de Artă din Slobozia, iar din clasa a șaptea a continuat studiile muzicale la Liceul de Muzică Dinu Lipatti din București, la clasa prof. Marcela Nistor. În perioada 2006-2010 a urmat programul de licență în cadrul Universității Naționale de Muzică București, Facultatea de Interpretare Muzicală, secția pian, iar în 2013 a absolvit Masterul în Interpretare Pianistică la Hogeschool voor de Kunsten Codarts din Rotterdam, sub îndrumarea profesorului Stéphane de May. În anul 2009, a obținut o bursa Erasmus la Hochschule fuer Musik, Theater und Medien Hannover la clasa profesor Beatrice Berthold.

A obținut premii la numeroase concursuri internaționale și naționale: Festivalul Muzicii Maghiare – București 2015, Concursul International Konzerteum 2001 – Atena, Concursul internațional Beethoven e i Classici – Salerno 2002, Concursul internațional Pro Piano – București, Concursul internațional George Georgescu – Tulcea, Olimpiada Națională de Muzica etc.

A concertat în țări precum Germania, Olanda, Belgia, Ungaria și în cele mai importante săli de concert din țară: Palatul Parlamentului, Muzeul Național George Enescu – București, Casa Memorială George Enescu – Sinaia, Palatul Șuțu, Fundația Europeană pentru Tineret, Institutul Maghiar din București, Centrul Cultural Ionel Perlea – Slobozia, Primăria Sighișoara. În ianuarie 2016, a urcat pe scena Sălii Radio, alături de pianista Verona Maier și Orchestra de Cameră Radio, în cadrul concertului omagial Ludovic Bács.

Pe parcursul programului de Master a colaborat și cu Orchestra Universității Codarts, urcând pe scena sălii De Doelen din Rotterdam. La ediția din 2016 a Concursului International George Enescu, a fost pianist acompaniator oficial.

Intrarea este liberă.
Pentru rezervări, vă rugăm să ne trimiteți un mesaj la cultural@unitbv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.