Încep lucrările pentru reabilitarea DJ 106B Vulcan – Holbav

Consiliul Judeţean Braşov anunță predarea amplasamentului pentru realizarea proiectului „Execuţie – Reabilitare DJ 106B Vulcan (DJ 112A) – Holbav km 0+000–6+505”. Firma constructoare a adus primele utilaje pe teren şi pregăteşte lansarea lucrărilor.

Acestea vor porni de la ieşirea din comuna Vulcan şi se vor desfăşura pe întregul drum judeţean, până la ieşirea din comuna Holbav spre satul Paltin. Potrivit managerului de proiect din cadrul Viarom Construct, Nelu Ţiplea, „în maximum două-trei zile după primirea ordinului de începere şi avizarea de către Poliţia Rutieră, începem lucrările efectiv. Facem un apel la cetăţenii din zonă să aibă înţelegere în ceea ce priveşte executarea lucrărilor, în aşa fel încât să avem un timp cât mai scurt de execuţie”.

Procedurile administrative au avut loc luni, 15 aprilie, pe traseul drumului judeţean DJ 106B, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, a vicepreşedintelui Szenner Zoltan, a unor consilieri judeţeni şi specialişti din executivul judeţean, a reprezentanţilor antreprenorului – SC Viarom Construct SRL, proiectantului – SC Specialist Consulting SRL şi dirigintelui de şantier – SC Civil Constructions VVS SRL, alături de primarii comunelor Vulcan şi Holbav, Marius Adrian Doda, respectiv Lucian Oprea, reprezentanţii furnizorilor de utilităţi publice şi ai instituţiilor cu atribuţii în avizarea lucrărilor.

La eveniment a participat şi Adrian-Ioan Veştea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, având în vedere că acest obiectiv investiţional a fost iniţiat în perioada mandatului său la conducerea autorităţii publice judeţene.

Practic, după realizarea Proiectului Tehnic, verificarea şi însuşirea lui de către autoritatea contractantă şi obţinerea tuturor avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare, antreprenorul SC Viarom Construct SRL continuă implementarea contractului încheiat cu Consiliul Judeţean Braşov, primind amplasamentul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean 106B, pe traseul Vulcan – Holbav, în lungime de 6,505 km. Sunt prevăzute lucrări de refacere a părţii carosabile, a podurilor şi podeţelor pe întreaga lungime a drumului, astfel încât acestea să fie viabilizate şi aduse într-o stare corespunzătoare asigurării cerințelor de siguranță pentru şoferi şi pietoni.

Termenul contractual pentru execuția lucrărilor este de 12 luni, dar reprezentanţii constructorului apreciază că lucrarea poate fi încheiată până la finele acestui an.

Valoarea totală a acestui contract este de 21.333.663,12 lei, fondurile fiind asigurate din bugetul judeţean.

Foto: Consiliul Județean Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.