În lume, se încheie un an excepțional pentru tramvaie. În schimb, Brașovul a luat decizia distrugerii depoului

Utrecht a inaugurat sâmbătă, 14 decembrie, noua linie de tramvai Uithoflijn. Linia cu o lungime de 8 km pornește de la gara Utrecht Centraal spre capătul ce deservește Centrul Medical Universitar și Utrecht Science Park. Pentru această linie au fost achiziționate 27 de tramvaie CAF Urbos, cu o lungime de 33m. Tramvaiele sunt bidirecționale și au podeaua integral coborâtă.

În Utrecht funcționează alte două linii de tramvai care utilizează tramvaie cu podea ridicată. Stațiile acestor linii vor fi convertite în 2020 pentru a permite funcționarea liniei cu tramvaie low-floor. Pentru această operațiune au fost deja comandate 22 de tramvaie similare celor de pe Uithoflijn.

La finalul lucrărilor liniile de tramvai ale orașului vor fi conectate în zona gării centrale.

Foto: Utrecht Centraal

Tot în data de 14 decembrie, dar pe cealaltă parte a globului, Sydney a inaugurat prima fază a proiectului CBD & South East light rail. Linia de 7.3 km are 14 stații. O ramificație de 4.7 km urmează să fie dată în funcțiune ulterior. Pentru acest proiect Alstom a livrat 60 de tramvaie Citadis X05. Acestea vor circula în perechi cu o lungime totală de 67m.

Un segment de doi km din zona centrală a orașului a fost echipat cu sistemul APS de alimentare cu energie electrică la nivelul solului. Această inaugurare este o nouă etapă a renașterii rețelei de tramvaie în Sydney. Fosta rețea, desființată în 1961, a avut la apogeul său o lungime totală de 291 km. Deși noua linie se află deja în serviciu comercial, pentru funcționarea sa la capacitatea optimă au mai rămas de rezolvat o serie de probleme ce țin de semaforizarea prioritară pentru tramvaie și de viteza de deplasare a tramvaielor, unde mai este loc pentru îmbunătățiri pe măsură ce noua linie devine familiară pentru pietoni și conducătorii auto.

De cele mai multe ori, tramvaiele leagă între ele zone din același oraș sau orașul de suburbii. În situații excepționale, tramvaiele leagă între ele două țări. O astfel de linie a fost inaugurată duminică, 15 decembrie, în Geneva. Linia 17 fost extinsă cu 2 km și trei stații intermediare, traversând granița spre Franța, unde tramvaiele ajung la noul capăt construit în centrul localității Annemasse.

Nu este prima dată când o linie de tramvai din Geneva ajunge în Annemasse. Fosta rețea a orașului elvețian a avut această conexiune până în anii ’50. Din păcate, până în 1969 rețeaua de tramvaie din Geneva a fost redusă la o singură linie, situație care s-a păstrat până la începutul anilor ’90, când orașul a redescoperit importanța pe care tramvaiul o are pentru un transport public eficient, curat și de mare capacitate.

În Tampere, Finlanda, au fost finalizate lucrările de construcție la depoul de tramvaie. Acest pas important în cadrul proiectului de introducere a tramvaiului în Tampere a fost anunțat în 12 decembrie.

Bordeaux a inaugurat la data de 14 decembrie primul segment al liniei de tramvaie D, cu o lungime de 3.5 km. Un nou segment al liniei va fi dat în folosință în februarie 2020.

Vineri, 13 decembrie, Göteborg (Suedia) a primit primul tramvai Bombardier Flexity dintr-un lot de 40 de vehicule ce urmează a fi livrate până în 2022. Tramvaiele au o lungime de 33m. 30 dintre ele vor fi unidirecționale și 10 bidirecționale. Contractul include opțiunea de a achiziționa până la 60 de tramvaie pe lângă cele 40 deja comandate. Operatorul de transport public Göteborgs Spårvägar a raportat o creștere cu 8% a numărului de călătorii efectuate cu transportul public în primele 10 luni ale anului 2019 față de aceeași perioadă a anului precedent.

Škoda Transportation a câștigat licitația pentru realizarea a până la 38 de tramvaie pentru orașul german Bonn. Lotul inițial va fi de 26 de tramvaie a căror livrare va începe în 2022. Tramvaiele bidirecționale vor avea 3 segmente și o lungime de 30m.

Stadler a livrat joi, 12 decembrie, primul tramvai „Lajkonik” pentru Cracovia. Acesta va fi urmat de alte 49 de tramvaie până la sfârșitul anului 2020. Cele 50 de tramvaie noi vor înlocui cele mai vechi tramvaie aflate în prezent în circulație. Tramvaiele au o lungime de 33.4m, boghiuri pivotante, capacitatea de a se deplasa off-wire pe o distanță de până la 3km și pot transporta 82 de pasageri pe scaune și 139 în picioare.

Orașul polonez pregătește în prezent o licitație pentru încă 60 de tramvaie low-floor. În următorii ani Cracovia va cheltui 233 milioane de euro pentru a avea un parc de tramvaie 100% low-floor, complet accesibile.

Consorțiul spaniol CAF a fost desemnat câștigătorul unei licitații pentru construirea a 15 tramvaie pentru rețeaua din Lisabona. Primele tramvaie vor fi livrate în 2021. Este prima achiziție majoră realizată de Carris (operatorul rețelei de tramvaie din capitala portugheză) din 1995, când au fost achiziționate 10 tramvaie construite de Siemens.

Lisabona este renumită pentru tramvaiele sale istorice care străbat străzile înguste și abrupte, pline de turiști. Noile tramvaie vor fi însă destinate liniei 15, o linie contemporană de mare capacitate, pentru care există planuri de extindere la ambele capete.

În Lyon a fost prezentat primul tramvai Citadis redesenat, dintr-un lot de 11 vehicule. Designul păstrează elementele vizuale deja cunoscute ale tramvaielor din Lyon, însă include modificări ce îmbunătățesc vizibilitatea din cabină și în același timp oferă o mai bună protecție pietonilor și bicicliștilor în cazul unui accident. Cele 11 tramvaie de 43 m vor fi utilizate pe linia T4 începând din iunie 2020. Acestea au rolul de a spori capacitatea liniei cu 30%.

Preluare text și foto: Tramvaie Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.