Municipalitatea demarează, săptămâna viitoare, programul de vânzare a produselor agro-alimentare prin intermediul piețelor volante. Prima piață de acest fel va fi deschisă în 6 mai, în cartierul Valea Cetății, în capătul pietonalului dinspre Parcul Ursu’. Urmează, în 13 mai, piața volantă din cartierul Șchei, în Piața Unirii, apoi, în 20 mai, în cartierul Noua, pe str. Levănțicăi, și în 27 mai, în cartierul Triaj, la capătul de linie RATBV. În cadrul acestor piețe vor participa producătorii din domeniul agricol și agro-alimentar, astfel încât brașovenii să poată cumpăra direct de la producători, fără a mai fi nevoiți să vină la piețele tradiționale din oraș.
„După ce anul trecut ne-am asigurat că în piețele brașovene au acces, în primul rând, adevărații producători, din acest an ducem acești producători și în cartierele în care nu există piețe agroalimentare. În prima etapă vizăm 5 cartiere, în care vom amenaja, în fiecare sâmbătă, piețe volante, în care se vor găsi doar legume, fructe și alte produse agroalimentare vândute în primul rând de producători. Pentru a fi siguri de acest lucru, avem deja parteneriat cu două asociații de producători, din Stupini și din zona Târgoviște, și suntem foarte avansați pentru a încheia un parteneriat cu producătorii din zona Dăbuleni, care, deși sunt cunoscuți mai mult pentru pepeni, au și o ofertă foarte variată de legume. În funcție de cererea care va exista, în anumite cartiere, aceste piețe volante vor avea un program săptămânal”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu, coordonatorul Serviciului Public de Administrare Piețe, în momentul lansării programului.
Piețele volante vor avea o structură itinerantă, în fiecare sâmbătă în alt cartier, și le vor pune la dispoziție producătorilor 15 spații de vânzare, formate din tarabe și corturi. Programul de funcționare va fi în fiecare sâmbătă, între orele 9:00-16:00, pe perioada sezonului agricol, adică mai-octombrie.
Calendarul fiecărei luni va fi comunicat de către Serviciul Public de Administrare Piețe, în luna precedentă. Cu o săptămână înainte de amplasare, pe site-ul www.pietepublice.ro va fi disponibilă lista producătorilor participanți, precum și produsele cu care vor veni aceștia.
Caracteristicile acestor piețe volante, organizate sub forma unor „Târguri de producători”, sunt următoarele:
- sunt piețe de o zi, comerțul temporar fiind esența acestor structuri;
- sunt destinate producătorilor din domeniul agricol și agroalimentar;
- favorizează în principal lanțurile scurte de aprovizionare;
- sunt poziționate astfel încât să aducă produse autentice cât mai aproape de cetățean.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply