La începutul lunii mai scriam de stația de asfalt de pe Spicului deținută de FINCODRUM SA, care a depus o solicitare la APM Brașov pentru „obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea instalației de fabricare a mixturilor asfaltice”. Ca reacție, așa cum este normal, locuitorii din Avantgarden Bartolomeu, direct afectați de poluarea generată de stația de asfalt, au cerut APM Brașov relocarea stației.
Discuția despre această stație este veche, inclusiv George Scripcaru spunea la întâlnirea de la Primăria Brașov din 20 decembrie 2019, că a purtat discuții cu firma.
În legătură cu stația de asfalt, George Scripcaru a anunțat în ședința CL din 29 mai 2020, că avizul pe care Primăria Brașov îl va da este negativ. De asemenea, George Scripcaru mai spune că a discutat cu firma care a luat în calcul mutarea stației și că locul este în comuna Hălchiu.
Trebuie spus că presiunea civică este cea care a făcut posibilă discuția despre relocarea stației de asflat și pentru rezolvarea problemei de poluare. Cel mai mult au contat oamenii din Avantgarden, care au depus un efort constant de câteva luni bune, prin petiții și participarea la întâlniri cu diferitele autorități, prin depunerea de sesizări. Este un exemplu de reușită a implicării societății civile, a locuitorilor.
Decizia finală de avizare rămâne la APM Brașov, care știm că a emis multe avize de-a lungul timpului care au făcut posibile diferite activități economice și construcții care au afectat Brașovul. Activitatea directorului Ciprian Băncilă de la APM, prin avizările date, a generat o încredere scăzută tocmai în instituția care ar trebui să vegheze ca locuitorii să nu fie afectați. În acest context, este necesar de urmărit unde va fi relocată stația în Hălchiu și să ne asigurăm că locuitorii comunei nu vor fi afectați în niciun fel. Nu putem muta problema dintr-o parte în alta, ea trebuie rezolvată.
Responsabilitatea principală în toată discuția este la Primăria Brașov, care ar fi trebuit să aibă o viziune de dezvoltare a orașului, cu o planificare pe termen scurt, mediu și lung. Dacă ar fi existat viziunea și planificarea, situațiile acestea nu ar fi trebuit să existe.
Primăria Brașov a emis autorizația de construire pentru stația de asfalt în 2008. Practic, vorbim de o problema de poluare creată de către Primăria Brașov. De ce a permis Primăria construcția acestei stații de asfalt trebuie să ne răspundă George Scripcaru. Tot el trebuie să răspundă de ce nu a făcut nimic pentru a rezolva problema mai repede.
Tot în ședința CL din 29 mai 2020, George Scripcaru a mai spus că a purtat discuții și cu alți agenți economici, generatori de poluare, fără să ne spună care, pentru relocarea activităților.
În final, am rămas dator cu câteva informații despre Fincodrum SA.
Compania este deținută de Ioan Drăgoi în proporție de 100%. Deși nu apare cu procente, o regăsim și pe Baiculescu Argentina Minerva ca acționar, care apare și la acționariatul firmei Grup Arcons SA, cea care deținea stația de asfalt înainte să fie preluată de Fincodrum. Acționar la Grup Arcons este trecută și firma Fincodrum.
Fincodrum a raporat o cifră de afaceri de 20 milioane lei în 2017 și 21 milioane în 2018, în timp ce Grup Arcons a înregistrat o scădere în cifra de afaceri, de la 14,5 milioane lei în 2018 la 2 milioane lei în 2019.
Fincodrum este partener de afaceri cu Teldrum SA, relație despre care a scris Carmen Dumitrescu în articolul „Partenerul de licitații al Teldrum sufocă un cartier întreg din Brașov”.
Leave a Reply