Lucrările la Cinematograful Astra au fost finalizate înainte de termen, anunță primărul George Scripcaru, însă deschiderea pentru evenimente și pentru public se va putea face doar când măsurile de restricție datorate pandemiei vor fi ridicate.
„Mă bucur foarte mult că am reușit astăzi să vă prezentăm acest obiectiv în toată splendoarea lui și sper ca în curând, după ce restricțiile legate de pandemie nu vor mai fi în vigoare, să avem parte de cât mai multe activități și evenimente care să aibă loc în Cinema Astra. Este o clădire refăcută în totalitate, fiind o investiție proprie a Municipalității în valoare de aproape 9 milioane de lei. Știți foarte bine cum arăta această clădire, care foarte mulți ani a fost lăsată de izbeliște de foștii administratori. Mă bucur că am avut parte de un constructor serios, care a reușit să facă o lucrare de calitate, într-un termen mult mai scurt decât cel prevăzut în contract, și astfel să putem reda acest obiectiv circuitului public. Sper ca această clădire să găzduiască foarte multe evenimente, mai ales că, pe lângă proiecțiile de film, se pot organiza și alte tipuri de activități culturale, întâlniri publice, seminarii, simpozioane etc.”, a declarat primarul George Scripcaru.
Noul cinematograf, care pare să fie pentru evenimente VIP, are o sală cinema de 124 de locuri, cu fotolii, compartimente cu mese și scaune. În plus, au mai fost amenajate un bar și o sală de conferințe cu 130 de locuri.
Constructor: SC HAR & H SRL
Valoarea totală: 8.854.319 lei fără TVA
Ordin de incepere: 15.02.2019
Termenul de finalizare a lucrărilor, conform contractului: 14.02.2021
Receptie la terminarea lucrarilor: 20.05.2020
Suprafața desfășurată: 2.545 mp
Sală cinema: 124 de locuri
Sală conferințe: 130 de locuri
Lucrări executate:
Lucrări de rezistență
Realizarea planșeului între sala de cinematograf și sala de conferințe din mansardă.
Refacerea structurii de rezistență a acoperișului.
Realizarea scărilor din beton/ metalice interioare și exterioare.
Realizarea gradenelor pentru sala de cinematograf.
Lucrări de construire
Corp C1.1
– s-a refăcut structura acoperișului și învelitoarei la forma inițială.
– s-a realizat o scară din beton armat;
– s-au realizat pereți de compartimentare din zidarie GVP și gips-carton pe structură ușoară;
– s-au închis golurile existente de pe fațadele către vecinătățile Nord si S-V
Corp C1.2
– s-a refăcut structura acoperișului și învelitoarei la forma inițială.
– s-a realizat un planșeu din beton, pe cofraj metalic, susținut de grinzile metalice existente;
– s-au realizat două scări, în stânga și în dreapta ecranului de proiecție, pentru evacuarea utilizatorilor și accesul către corpul C1.3.
– la nivelul parter si etajul 1 s-au realizat gradene din beton, pe structură metalică.
– la nivelul ultimei gradene, în sala de spectacol, a fost amenajată o cabină de proiecție;
Corp C1.3
– s-au realizat pereți de compartimentare din zidarie GVP și gips-carton pe structură ușoară;
– s-a refăcut scara metalică elicoidală din parter către subsol.
Pe latura de nord, în curtea interioară, s-a construit o scară metalică exterioară, pentru evacuare persoanelor din sala de conferință.
Pe fațada către stradă, aferentă Corpurilor C1.1 si C1.3, au fost montate două copertine din sticlă, cu sistem de susținere metalic.
La acestea se adaugă instalarea următoarelor sisteme: Instalație interioară incendiu, Instalație încălzire interioară, Instalație ventilație climatizare, Sistem proiecție cinema,
Sistem audio sala spectacole cinema, Sistem audio foaier, Digital signage foaier, Sistem ticketing, Sistem proiecție și sonorizare sală conferințe, Sistem antiefracție, Sistem control acces, Sistem cctv și Sistem detecție incendiu.
Leave a Reply