Lucrările la Cinema Modern au fost finalizate, anunță Primăria Brașov. Acesta, pe lângă un cinematograf cu două săli moderne de proiecție, va oferi copiilor și spațiu pentru diferite activități educative sau recreative.
„Am finalizat această lucrare, în valoare de 4,5 milioane de lei. Știți foarte bine cum arăta această clădire, o parte funcționa ca și club de noapte, iar o parte a fost lăsată de izbeliște de foștii administratori. Am refăcut în totalitate clădirea și am adaptat-o pentru nevoile actuale ale comunității brașovene. Este un proiect foarte important pentru noi, pentru că am reușit să transformăm un spațiu neutilizat atâția ani într-un centru cultural dedicat copiilor. Suntem în discuții avansate cu cei de la Clubul Economic German, care ne-au propus un proiect, «Minitehnicus», prin care să îmbinăm ceea ce vedeți astăzi aici cu ceea ce se făcea, odată, la Palatul Pionierilor. Ne propunem ca aici să funcționeze cercuri de pregătire în domenii tehnice pentru copiii care au anumite aptitudini, astfel încât să îmbinăm utilul cu plăcutul. Acesta este al treilea cinematograf pe care reușim să îl readucem la viață, după Patria și Astra, iar în curând vom da în folosință și Popularul”, a declarat primarul George Scripcaru.
Werner Braun, președintele Clubului Economic German a oferit câteva detalii despre proiectul Minitehnicus: „Acesta este un proiect pe care l-am propus Primăriei, din partea Clubului Economic German, o altă etapă a proiectului nostru «Fit for Future». Vrem să ne ocupăm de copiii din Brașov începând cu clasa I, poate chiar și mai devreme puțin, până la doctorat. «Minitehnicus» se încadrează aici foarte bine. Țelul nostru principal este să motivăm și să pasionăm copiii pentru tehnică și să-i apropiem, prin joc, de meseriile moderne din domenii ca robotica, automatizarea, electronica, IT etc. Sunt meserii de vârf, în care Brașovul va avea nevoie, în viitor, de specialiști calificați. Va fi foarte greu acum pentru că suntem încă în stare de alertă, iar firmele sunt concentrate să-și rezolve problemele aduse de situația cu Coronavirusul, dar dorim să continuăm acest proiect, pentru că este unul foarte important pentru copiii noștri, pentru viitorul economic al Brașovului și implicit pentru firmele noastre. Suntem fericiți că primăria a acceptat colaborarea cu noi, și în funcție de restricțiile viitoare, de situațiile financiare ale firmelor, vrem să punem pe picioare cât mai repede acest frumos proiect. Vom începe cu cinci domenii diferite și vom crește pe parcurs, ca și în cazul Școlii Profesionale Germane Kronstadt”.
Intenția este ca activitățile să fie deschise după începutul școlii, în toamnă, iar cluburile de copii să funcționeze ca un program after-school.
„Noi, împreună cu primăria și Ministerul Educației, avem deja școala Kronstadt, avem inclusiv liceu, programe de studenție și de masterat, ce lipsea erau copiii mici, de până în clasa a opta. Ce vrem noi să facem este practic fosta «Casă a Pionierilor». România are tradiție de zeci de ani în astfel de centre de pregătire, doar că în ultimii ani nu s-a mai făcut așa ceva în România. Așa cum cu Școala Kronstadt noi am fost pionierii, vom fi pionieri și cu aceasta. Ne dorim să facem acest lucru, ne dorim să o facem gratuit, nici nu se pune problema să le cerem bani copiilor, dar trebuie să vedem ce va urma după pandemia asta, iar faptul că nu începem acum este exclusiv din cauza pandemiei. Dar, odată ce am început, vă garantăm că va funcționa. Exemplul este SPGK, care a devenit un punct de reper în estul Europei, nu doar în România”, a completat Dorin Șaramet, reprezentant al Clubului Economic German.
În cadrul proiectului s-au executat lucrări de reparaţii capitale a întregii clădiri, cu refuncţionalizarea acesteia în vederea păstrării a două săli de cinematograf, pentru proiecţii de film şi realizarea unor spectacole pentru copii.
Sala mare (fosta sală A, cu 350 locuri) a fost amenajată ca sală de spectacole şi proiecţie film cu o capacitate de maxim 186 locuri.
Sala care până la închiderea clădirii a avut destinaţia de club (fosta sala B) a fost amenajată ca sală de spectacole şi proiecţie film, cu o capacitate de maxim 110 locuri.
În fosta sală de 100 locuri (sala C) a fost amenajat un spaţiu cu destinaţia de vestiar pentru copii, iar în fosta zonă a ecranului va fi amenajat un spaţiu pentru amplasarea centralei termice.
„Centrul este format din două săli de cinema sau spectacole, cu o capacitate de 186 de locuri, respectiv 110, la care se adaugă două săli de proiecție, proiectoarele fiind de ultimă generație. S-au construit vestiare pentru copiii care vor susține spectacole sau serbări în aceste două săli. Sunt grupuri sanitare noi, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și mai multe spații care pot fi folosite ca birouri sau pentru alte activități”, a declarat Constantin Chiriță, reprezentantul constructorului.
Constructor: Asocierea SC Deanda Prim Invest SRL-D – lider asociere, SC Construcţii Industriale Civile SRL şi SC Damelectroterm VB SRL.
Valoarea totala: 4.571.761,19 lei, fără TVA,
Sală de spectacole şi proiecţie film A: 186 de locuri,
Sală de spectacole şi proiecţie film B: 110 de locuri,
Vestiare și birouri.
Lucrări prevăzute în contract
- Desfaceri elemente de compartimentare (portante şi neportante), finisaje, instalaţii electrice, termice, sanitare, ventilaţii,
- Realizarea unor goluri de uşi şi închiderea altora existente,
- Lucrări de consolidare a structurii existente în zona golurilor nou propuse,
- Lucrări de finisaje interioare şi exterioare,
- Lucrări de instalaţii termice, electrice şi sanitare,
- Lucrări de reabilitare termică a clădirii prin realizarea termosistemului la exterior,
- Achiziţie utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale, cu montaj.
Dotări sălile de cinema:
Sistem digital Cinema 2D, Barco Alchemy DP2K-15C
Proiectorul de cinema digital pentru săli de dimensiuni medii este un model compact și complet integrat.
Cipul instrumentelor DLP Cinema® de 0,98 ”DL98, asigură o experiența unui film de primă clasă, cu o luminozitate consistentă a imaginii, contrast bogat și culori vibrante. Barco Alchemy DP2K15C este un proiector plin, compatibil DCI și server media soluție cu stocare la bord.
Producător: BARCO BELGIA
Sistem sonorizare
Producător: Master Audio Italia, Solton&Acoustic Germania
Sistem proiectoare scenă
Producător: Proel Italia
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply