Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România dau startul la programul național de finanțare „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” în 5 orașe din țară, printre care și Râșnov. Aflat la ediția a IV-a, programul național oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 1.225.000 de lei și mentorare celor mai bune soluții la provocări de mediu și educație.
În plan local, programul este coordonat prin Fundația Comunitară Brașov, care va aloca 245.000 de lei oferiți de către Lidl România, pentru granturi care pot fi obținute pe bază de concurs de proiecte. Sunt eligibile pentru finanțare proiectele organizațiilor neguvernamentale, neafiliate politic, grupurilor de inițiativă și instituțiilor de învățământ (grădinițe, școli, centre educaționale). Înscrierile au loc în perioada 15 iunie- 15 iulie 2022. Toți cei interesați își pot înscrie proiectele până pe 15 iulie 2022, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe pagina web a programului.
Inițiative precum amenajarea de spații comunitare de joacă, sport și învățare, acțiuni de încurajare a implicării comunitare, ateliere de eco-școală, grădini urbane de legume și alte idei ce contribuie la reconectarea comunității şi creează noi cadre de conectare și dialog pot primi finanțare și mentorare pe parcursul implementării.
Direcțiile de intervenție locală ale programului la Râșnov au fost stabilite participativ în urma dialogului cu administrația locală și societatea civilă în urma unui proces de cercetare cu o durată de aproape 2 luni. Pornind de la oportunitățile și provocările locale identificate în urma acestui proces, Fundația Comunitară Brașov a stabilit educația și mediul ca direcții de implementare pentru proiectele ce vor fi finanțate prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Astfel, vor fi finanțate proiecte inovatoare și creative care să faciliteze spații de comunicare, dialog și socializare pentru comunitatea râșnoveană și care să contribuie la întărirea relațiilor prin activități interdisciplinare care promovează educația de mediu și protejarea naturii. Obiectivul acestor proiecte este să implice activ beneficiarii în activitățile desfășurate, să dezvolte spiritul de inițiativă și să cultive curiozitatea, imaginația și un stil de viață sănătos.
În perioada 23 iunie – 14 iulie 2022, Fundația Comunitară Brașov va organiza sesiuni de incubare prin care potențialii aplicanți primesc sprijin, consultanță, mentorat și feedback în rafinarea ideilor și transformarea acestora în proiecte fezabile și de impact pentru comunitate. Participarea la activitățile Incubatorului este opțională, potențialii aplicanți care nu au luat parte la întâlniri pot depune propuneri de proiecte care vor intra în procesul de selecție. Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către o echipă neutră și avizată, alcătuită din reprezentanți ai sectorului nonguvernamental și privat pe baza criteriilor stabilite local și care pot fi găsite în Ghidul de finanțare.
Detalii despre programul de finanțare din fiecare oraș și alte materialele necesare procesului de aplicare se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro, accesând conturile naționale și locale ale programului pe Facebook sau Instagram, pagina de Facebook a Fundației Comunitare Brașov și pagina de Instagram locală.
Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns la nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung la nivel local. În primele 3 ediții programul desfășurat simultan în alte 16 orașe din țară a finanțat 111 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă. Mii de acțiuni civice și ore de voluntariat, și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele edițiilor anterioare. Programul se desfăşoară în această ediție în 5 comunități din ţară: Miercurea Ciuc, Râșnov, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Timișoara în parteneriat cu LIDL România, sub umbrela Federației Fundațiile Comunitare din România, iar în Râșnov este gestionat de către Fundația Comunitară Brașov.
Fundația Comunitară Brașov aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a contribui la dezvoltarea unor comunități solidare, generoase și cu inițiativă, care își pun în practică ideile pentru bucuria de a trăi și de a crește împreună în zona Brașovului. În 7 ani de activitate, a mobilizat fonduri de la companii și donatori individuali și a finanțat 212 de proiecte cu un buget total în valoare de 3.164.884 de lei. Fundația a făcut acest lucru transparent și asumat pe termen lung, creând o țesătură de încredere și implicând donatorii și comunitățile. Valorile Fundației Comunitare Brașov sunt: încredere, generozitate, responsabilitate, implicare, bucurie, adaptabilitate.
Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18 fundații comunitare, însumând peste 7000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent, mai bine de 52% din populația României are acces la o fundație comunitară și rețeaua este în continuă creștere.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent aproximativ 11.900 de magazine și peste 200 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Leave a Reply