Expoziția „Golden Flat” a lui Alexandru Potecă la Muzeul Amintirilor din Comunism

MAdC și MOCR prezintă expoziția „Golden Flat” a lui Alexandru Potecă

Vernisajul va avea loc miercuri, 11 octombrie 2023,  la ora 17:00, la sediul MAdC, pe Bd Eroilor 19, Brașov, în prezența autorului său, artistul Alexandru Potecă.

Organizată de Muzeul Amintirilor din Comunism, în parteneriat cu Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR), această expoziție captivantă, catalogată ca instalație, oferă o incursiune unică în spațiul anilor ’70 și ’80, prin reconstituirea unui apartament de bloc transformat artistic.

Expoziția „Golden Flat” ne poartă înapoi în Epoca de Aur a istoriei României, aducând în prim-plan obiectele cotidiene care au definit acea perioadă, de la canapele și biblioteci, la peștele de sticlă de pe televizor, jucării sau mici decorații. Cu o abordare artistică inovatoare, Alexandru Potecă a aurit aceste obiecte obișnuite pentru a le oferi o nouă perspectivă și semnificație. Cu astfel de transformări, el încearcă să exploreze relația dintre formă și cuvânt, să aducă în prim-plan povestea ascunsă din spatele fiecărui obiect și să evidențieze specificul reacțiilor individuale la spațiile de locuit recuperate.

Potecă, un artist profund preocupat de cultura materială a României comuniste și post-comuniste, a dezvoltat această expoziție ca o formă de reconceptualizare a artefactelor culturale. Metoda sa implică sublinierea, colectarea și arhivarea acestor obiecte uzuale, dar și schimbarea conotației lor prin acoperirea lor cu aur, oferindu-le astfel o nouă semnificație și valoare.

Ne bucurăm să putem aduce la MAdC expoziţia “Golden Flat”, un apel la introspecție și o călătorie în timp într-un spațiu intim și familiar pentru mulți dintre noi. Vă invităm să o vizitați şi să descoperiți cum pune în lumină aspecte adesea uitate ale istoriei noastre culturale și sociale.” – Alina Beteringhe, co-fondatoare MAdC

Expoziția „Golden Flat” va fi deschisă la Muzeul Amintirilor din Comunism până la data de 30 noiembrie 2023, putând fi vizitată gratuit de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 pe Bd. Eroilor nr 19, Brașov

***

DESPRE MADC:

Muzeul Amintirilor din Comunism este o întreprindere socială înființată în cadrul proiectului “Acceleratorul de Întreprinderi Sociale” ID 127384, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 -2020, implementat de Fundația “Alături de Voi” România în parteneriat cu Fonduri-Structurale.ro

MAdC prezintă perioada comunistă într-o manieră creativă, cu scopul aducerii aminte, informării și educării non-formale a vizitatorilor despre o perioadă semnificativă din istoria României. Colecția permanentă a MAdC prezintă fotografii, obiecte și amintiri care surprind latura personală și completează datele istorice despre România sub regimul comunist.

Fiind o întreprindere socială, SC CINCINALA SRL are o misiune socială asumată, aceea de a sprijini copii din grupuri vulnerabile și a-i integra în comunitate prin programe dedicate, tabere, excursii, vizite la muzee și alte activități.

DESPRE ALEXANDRU POTECĂ

Născut în 1977, Alexandru Potecă a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte Bucureşti, secția sculptură. În perioada 2002 – 2003 a urmat cursuri de master ale Universității Naționale de Arte București, iar între 2003 – 2005 a urmat cursurile Institutului de Artă a Universității Visha-Bharati, Shantiniketan, India. A avut numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară, cât și peste hotare, remarcându-se printr-o activitate expozițională impresionantă în India. Lucrări ale artistului se găsesc în colecții publice și private din India, România, SUA.

DESPRE MOCR

Muzeul Ororilor Comunismului în România își propune să devină un spațiu al memoriei victimelor represiunii comuniste, să analizeze caracteristicile regimului totalitar și ideologiei comuniste și să le valorifice, deopotrivă muzeografic și memorial, prin metode academice și interdisciplinare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.