Eveniment | Împreună pentru un Brașov incluziv! Comunitatea queer, parte din comunitatea locală

Grupul de inițiativă [H] Brașov, alături de doi parteneri extraordinari, Centrul de Resurse Juridice, București (CRJ) și Asociația Femeile se Implică, Brașov (A-FI), are plăcerea de a vă invita la evenimentul „Împreună pentru un Brașov incluziv! Comunitatea queer, parte din comunitatea locală”, ce va avea loc marți, în data de 21 martie 2023, la Hotel Kolping (strada Petőfi Sándor, nr. 27, Brașov), între orele 15:15 și 20:00.

Organizatorii au ales această zi, 21 martie, Ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale, deoarece întărește programul zilei și speră să vă trezească interesul.

De patru ani sprijinim atât comunitatea LGBTQIA+/queer locală, cât și alte comunități, ne implicăm în diverse activități mai ales locale, dar și naționale. Alături de CRJ și A-FI venim cu contextul, cu soluții și credem că împreună putem ajuta la construirea unei comunități brașovene mai incluzivă și mai diversă.

Cu toții putem contribui la promovarea schimbărilor pozitive, așa că noi facem un prim pas, ieșim din invizibilitate și vă invităm să ne fiți alături pentru a descoperi împreună provocările și discriminarea cărora trebuie să le facă față comunitatea noastră, comunitatea queer.

Lansăm această invitație atât persoanelor din comunitatea LGBTQIA+/queer din Brașov, cât și reprezentanților instituțiilor publice locale, altor grupuri și asociații locale, cetățenilor implicați sau doar curioși.

Program

15:15 – Meet & greet participanți 

15:40 – [H] Brașov | Scurtă introducere, context local și prezentarea partenerilor

16:00 – „Limbajul, între libertatea de exprimare și discriminare” | Cezara David, Manager program Antidiscriminare, Centrul de Resurse Juridice (CRJ)

Programul Antidiscriminare este activ în cadrul Centrului de Resurse Juridice (CRJ) din anul 2003. Cu timpul, şi mai ales după intrarea României în UE, programul a început să se concentreze mai puţin pe adoptarea unei legislaţii în domeniul antidiscriminării (aceasta a fost în mare parte adoptată) și mai mult pe implementarea eficientă a legislaţiei antidiscriminare. 

Vom discuta despre discursul de ură și fenomenul discriminării în România. Împreună, abordăm o serie de termeni și prejudecăți privind minorități și grupuri vulnerabile la discriminare, precum comunitatea LGBTQ+, minoritatea romă, femei.

17:45 – Pauză 

18:30 – Dezbatere academică susținută de Clubul de Debate „Tandem”, Brașov

Debate-ul demonstrativ va fi coordonat de președinta clubului, Patricia Poruțiu, membră a asociației Femeile se Implică și lider în noul proiect al asociației, Clubul Young Citizens in Action.

Asociația Femeile Se Implică, fondată în 2018, promovează implicarea civică a femeilor și tinerelor fete în comunitățile locale din care aparțin, prin acțiuni și programe de educație, promovarea lor și sprijinirea individuală pentru a deveni un factor activ și eficient în dezvoltarea și îmbunătățirea vieții comunitare. Asociația se află sub umbrela Romanian Women’s Lobby, coordonator național în România a European Women’s Lobby.

19:45 – Încheiere

În speranța că veți da curs invitației, vă rugăm să confirmați participarea până la data de 18 martie 2023. Puteți suna direct la numărul de telefon 0735.534.164 sau puteți scrie la adresa de e-mail echipa@hlgbtqunited.ro.

Evenimentul este susținut de Asociația MozaiQ LGBT prin programul Restart.

Organizatorii recomandă deplasarea cu mijloacele de transport în comun sau o plimbare pe jos, locurile de parcare sunt greu de găsit în zonă.

Sursa foto: mozaiqlgbt.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.