Episodul 3 din campania electorală făcută de PNL Brașov, în contextul pandemiei Covid-19. Acuzații la adresa Flaviei Boghiu și alianței USR-PLUS

PNL Brașov ține neapărat să calce pe urmele colegilor din PSD, cu care au fost colegi de alianță (USL 2013-2014) și, din 2004, de când este primar George Scripcaru, PSD Brașov nu a contat deloc în opoziția locală. Ba mai mult, au votat tot ce le-a dat George Scripcaru în Consiliul Local.

Aseară am asistat la al treilea episod de campanie electorală a PNL Brașov. Presa brașoveană a primit un comunicat prin care PNL Brașov, prin biroul de presă, anunță: „Suntem profund dezamăgiți de transformarea unei acțiuni civice la care au participat mii de brașoveni bine intenționați, prin fel de fel de donații dezinteresate, într-o acțiune de campanie electorală a alianței USR-Plus chiar in zilele sfinte de Paște. Nu este prima data când USR-Plus transformă subtil acțiunile civice ale oamenilor de bună credință în acțiuni electorale. Această atitudine, de a aresta campania „Vă ajutăm din Brașov” pentru un grup de politicieni, nu este doar nedemnă, dar este și profund necreștină în ziua Sfintelor Paște.

La acest comunicat au atașat și imaginea următoare.

Acest comunicat vine pe ramura Adrian Veștea, care l-a adus pe Cătălin Viorel Nan de la Râșnov (unde este consilier local PNL) și l-a făcut purtător de cuvânt la județ, înlocuindu-l pe Liviu Dragomir, cel care fusese numit de George Scripcaru la Clubul Corona. Și acolo știm scandalul legat de distrugerea echipei de handbal.

PNL Brașov este nemulțumit de faptul că USR punctează la capitolul imagine și o acuză pe Flavia Boghiu că „arestează campania Vă ajutăm din Brașov”. Ce nu spune PNL Brașov este faptul că toată campania Vă ajutăm din Brașov s-a născut la inițiativa Flaviei Boghiu în data de 11 martie, dată la care nici PNL Brașov și nici Primăria Brașov nu concepea o astfel de campanie. Iar afilierea Flaviei Boghiu la USR este cunoscută de către toți voluntarii din cadrul campaniei.

Am scris despre Vă ajutăm din Brașov chiar din prima zi a lansării. De la acel moment și până la comunicatul de ieri, PNL Brașov mai are două episoade de campanie electorală în care se folosește de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Brașov (care funcționează pe bani publici) și de campania Vă ajutăm din Brașov. Prima mișcare electorală a fost pe 3 aprilie, când Adrian Oprică și Liviu Dragomir își făceau poze făcând „voluntariat”, în culorile PNL.

A doua mișcare electorală a fost făcută de Radu Paul, care a făcut exact același lucru ca și seful său la nivel de municipiu, Adrian Oprică.

Diferența este că unii își fac imagine cu munca proprie, cu o campanie lansată și construită de ei, cum este cazul Flaviei, iar alții își fac imagine pe munca altora, cum este cazul PNL Brașov cu voluntariatul la Direcția de Asistență Socială și campania Vă ajutăm din Brașov.

Cătălin Viorel Nan vrea ca cei din USR să-și ceară scuze pentru greșeala făcută. Întreb, pentru ce să-și ceară scuze? Pentru faptul că au lansat o campanie de ajutorare a vârstinicilor înainte ca instituțiile abilitate să facă acest lucru?

Readuc aminte și de evenimentele din februarie 2020, când consilierul județean PNL Andrei Kadas îl ataca public pe chestorul de poliție Valentin Flucuș, șeful IPJ Brașov, în urma percheziției desfășurată de IPJ la locuința fostei soții. PNL Brașov nu a înaintat scuze către IPJ Brașov. La acea vreme, Adrian Veștea declara: „Spre disperarea competitorilor mei, voi face o campanie electorală bazată pe proiecte, pe programe, transparent și mereu pentru brașoveni! Nu mă voi implica în nici un fel de conflict și voi răspunde oricărui brașovean care vine în sprijinul proiectelor noastre, tuturor oamenilor de bine!

Cum stau lucrurile în acest caz, domnule Veștea, sunteți implicat în emiterea acestui comunicat prin care este atacată Flavia Boghiu sau purtătorul de cuvânt, Cătălin Viorel Nan, pe care l-ați numit, a făcut această comunicare fără știința dumneavoastră?

Leave a Reply

Your email address will not be published.